Seminar raional al profesorilor de Religie din Drochia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Seminar raional al profesorilor de Religie din Drochia

13:31, vineri, 9 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Liceul Teoretic Pelinia, r. Drochia, a găzduit Seminarul raional al profesorilor de Religie.

Peste 20 de profesori au fost salutaţi de către elevii şi directorul instituţiei dna Galina Grumeza.

A urmat lecţia demonstrativă cu elevii clasei a VI-a, fiind prezentată de către preotul  Adrian Ciobanu, profesor de religie în liceu, tema: „Păcatul – ruperea de Dumnezeu”.

Apoi a fost realizată activitatea extracurriculară „Sf. Nicolae – prietenul lui Dumnezeu şi al copiilor”.

Participanţii la seminar au avut parte şi de o discuţie de suflet la tema: „Viaţa între drepţi şi păcătorşi” împreună cu invitatul special al întrunirii prot. Octavian Moşin, conferenţiar universitar la USM.

La final a avut loc evaluarea seminarului şi a fost vizitată instituţia care e în toi de renovare.

Cei prezenţi la eveniment au mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi promovare a valorilor moral-spirituale prin ora de Religie şi alte activităţi realizate în parteneriat cu biserica locală.

Mulţumiri aparte au fost adresate părintelui Adrian Ciobanu, care al doilea an e prezent în liceu cu ora de Religie, fiind foarte activ şi muncind cu abnegaţie în postură de pedagog şi duhovnic. Totodată, părintele urmează programul de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină din cadrul USM şi recalificarea în câteva domenii.

Este de menţionat faptul că în această instituţie în perioada 5-9 decembrie se desfăşoară Săptămâna la Religie, care presupune medalion muzical, concurs de desen, gazete de perete şi activităţi teatrale.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret

Contact Form Powered By : XYZScripts.com