Seminar raional al profesorilor de Religie în protopopiatul Anenii Noi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Seminar raional al profesorilor de Religie în protopopiatul Anenii Noi

22:18, sâmbătă, 17 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

Miercuri 14 noiembrie 2018, în satul Cobusca Nouă din protopopiatul Anenii Noi s-a desfășurat seminarul raional al profesorilor de Religie. Seminarul a fost organizat de către Ana Prodan, specialist principal la Direcția Educație Anenii Noi și pr. Nicolae Goreanu, metodist la Religie pentru protopopiatul Anenii Noi. Seminarul a valorificat subiectul inteligențele multiple în cadrul predării-învățării Religiei și a constat din partea practică – asistența la lecție și activitatea extracurriculară. Preoții și profesorii de Religie care au participat la seminar și-au îmbogățit cunoștințele didactice cu metode interactive de predare-învățare.
Seminarul a fost găzduit de IP Gimnaziul Cobusca Nouă și a demarat prin prezentarea instituției de către directoarea Gimnaziului dna Lucia Cotorobai. Directoarea a subliniat importanța predării Religiei în școală și a remarcat dăruirea preotului-profesor Nicolae Goreanu. În cadrul seminarului a fost susținută o lecție publică la clasa a VII-a cu tema: „Sfântul Constantin Brâncoveanu – domn și martir creștin”. În cadrul seminarului raional s-a prezentat și o activitate extracurriculară cu genericul „Sfinții îngeri-ocrotitorii oamenilor” prilejuită de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Dna Ana Prodan, specialist principal al DE Anenii-Noi, a trecut în revistă principalele realizări ale predării Religiei în școlile din raion. În anul școlar 2018-2019 această disciplină opțională se citește în 9 școli. Prezent la eveniment inspectorul la Religie pentru eparhia Chișinăului dul Veaceslav Iordachescu a prezentat materialele metodice realizate către acest an școlar: Microproiectarea didactică la Religie pentru clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a IX-a.
Trebuie remarcat faptul că seminarul s-a desfășurat în cadrul unui proiect transfrontalier și a avut invitați de onoare din județul Vaslui, România. Parteneriatul educațional derulat la nivelul direcțiilor de învățământ din raionul Anenii Noi și județul Vaslui a permis realizarea unui schimb de experiență. Dna Monica Mocanu, inspector Religie din județul Vaslui, a acordat un calificativ înalt cunoștințelor elevilor la disciplina Religie.
Protopopul de Anenii Noi pr. Petru Oltu a subliniat importanța promovării valorilor creștine în rândul tinerilor prin intermediul lecțiilor de Religie. A fost apreciată implicarea în promovarea și susținerea educației creștine prin diplome de onoare. Seminarul s-a desfășurat cu implicarea primarului localității d-lui Andrian Drăguțan și a d-lui Alexandru Cotorobai, director CPA „Aroma” care a venit cu daruri pentru participanți.
Contact Form Powered By : XYZScripts.com