Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Hramul Sfintei Mănăstiri Suruceni
0:14, miercuri, 7 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: dumnezeu, hram, manastire, manastirea suruceni, sf gheorghe, suruceni

Ca un izbăvitor al celor robiți si celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
În această deosebită zi, mulțime de credincioși vin să se roage ocrotitorului aşezământului, Sf. Gheorghe, dar şi să se închine Sfintelor moaşte, aflate aici.
Serviciul divin praznical a fost oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu Arhimandritul Porfirie (Dobre), starețul Sfintei mănăstiri Sireți.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către maicile mănăstirii.
După Tatăl Nostru, clericul mănăstirii, preotul Mihail Costandache, a ținut un cuvânt de învățătură în care a relatat momente din viața Sf. Mare Mucenic Gheorghe, îndemnând pe cei prezenți să urmeze sfântului prin credință, curaj și dragostea față de Hristos.
Sărbătoarea s-a încheiat prin înconjurul bisericii şi binecuvântarea ierburilor.
La final, maicile au oferit o agapă pentru toţi credincioşii prezenți.
Sursa: http://manastireasuruceni.md/





















După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui...
Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creştin bine credincios şi ales întru bunătăţi. Acesta în vremea...
Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim din copilărie...
Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău