Sfântă Fericită Maică Agafia, ajută-ne! Vino, miercuri 22 iunie, la Mănăstirea Cușelăuca, pentru a participa la sărbătorirea Sfintei Fericitei Agafia
9:57, vineri, 17 iunie, 2022 | Cuvinte-cheie: fericita agafia, manasatirea cuselauca

Multstimați Prieteni, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți frați și surori în Domnul, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la data de 22 iunie 2022 pentru al șaselea an consecutiv o vom sărbători pe Sfânta Fericita Agafia a cărei moaște se află în Mănăstirea Cușelăuca.
Având în vedere perioada de grea încercare pentru întreaga creștinătate ortodoxă din toată lumea acum mai mult ca orcând avem nevoe să rugăm pe sfinții mijlocitori și rugători către Dumnezeu pentru noi, cu această ocazie VĂ INVITĂM să ne rugăm și să cerem împreună Sfintei Agafia să mijlocească către Dumnezu pentru PACE în țărișoara noastră și în toată lumea.
Să ne rugăm Sf. Agafia și pentru cei aflați în necazuri, în boli și suferință, fiindcă ea este grabnică ajutătoare și mângâietoare în nevoi.
Vă aducem la cunoștință că racla cu Sf. MOAȘTE a SF. AGAFIA va fi deschisă din data de 21 iunie ora 17.00, când se va începe Vecernia cu Privegherea. Astfel, fiecare creștin va avea posibilitatea de a se închina la Sf. Moaște.
- Prima Liturghie se va începe la ora 3.00, noaptea.
- La ora 8.00 va fi întâlnirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove, după care va urma Sf. Liturghie de sărbătoare împreună cu cei prezenți.
Vă așteptăm să fiți cu noi să o lăudăm în rugăciune pe Fericita Agafia,
căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)
Sfântă Fericită Maică Agafia, roagăte lui Dumnezeu pentru noi !!!


Mănăstirea cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” s. Cușelăuca; Cotiujenii Mari, r. Șoldănești Tel. fix: 0-272-74-647 mobil: 0-672-60-338 Locație: Mănăstirea se află în...
Nota Moldova Ortodoxă: Moaştele Fericitei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o...
Luni, 22 iunie 2020, în ziua pomenirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
Sâmbătă, 22 iunie 2019, în ziua prăznuirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, Sfânta Mânăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”...
Sîmbătă, 22 iunie 2019, cînd Biserica noastră o prăznuiește pe Sfînta Fericita Agafia de la mănăstirea Cușelăuca, Preasfințitul PETRU, Episcop de...
„celor drepți li se cuvine laudă” (Psalmi. 32, 1) Iubiţi fraţi întru Hristos Domnul, Avem bucuria de a vă...
Despre biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Cimișeni, Criuleni. Pelerinaj la Mănăstirea Cușelăuca în preajma sărbătorii Sf. Fer. Agafia....

Episcopul Siluan al Orheiului, a liturghisit în Duminica Învierii fiicei lui Iair la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
A fost săvârșită rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia Ștefănești, r. Ștefan Vodă
Arhiepiscopul Ioan a liturghisit la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Au apărut calendarele bisericești pentru anul 2026
ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cititorii Bisericii de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Criuleni
PS Siluan, Episcop de Orhei, a participat la Conferința Teologică dedicată celor 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic