Header image

Sfânta Liturghie de prăznuirii Tăierii Împrejur a lui Hristos și în ziua Sfântului Vasile cel Mare, oficiată la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni

13:06, vineri, 14 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie:

Vineri, 14 ianuarie 2022, în ziua prăznuirii Tăierii Împrejur după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi prăznuirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevschi” din Municipiul Ungheni.

Înaltpreasfinţia Sa fost întâmpinat în dimineața zilei, de către soborul de preoţi slujitori ai Catedralei, împreună cu credincioşii prezenți.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni pentru sănătate, spor duhovnicesc și ajutor spre mântuire și săvârșirea faptelor bune.

După citirea pericopei evanghelice, în cuvântul predicatorial, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit creştinilor despre Sărbătoarea Tăierii Împrejur cea după trup a Domnului, dar şi despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Vasilie cel Mare, arătând modelul de viețuire creștină, de mare folos astăzi menirii, desprins din trăirea desăvârșită a Sfântului Vasile cel Mare.

La sfârșit Sfintei Liturghii, Ierarhul i-a felicitat pe toţi cei prezenți cu trecerea în Noul An, (pe stil vechi), dar în mod deosebit a transmis cuvinte de felicitare tuturor celor omagiați și celor care sunt cu hramul casei lor.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a felicitat-o pe Dna Emilia Cucuruzac, Directorul Grădiniței „Guguță”, nr. 10 din Mun. Ungheni, care este și o enoriașă activă a Catedralei Episcopale, oferindu-i în dar o frumoasă icoană.

La final, așa cum deja este tradițional la catedrala Episcopală, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, dimpreună cu slujitorii, conform unei datine străbune, i-a semănat cu cuvinte și binecuvântări arhierești, dar și cu dulciuri și semințe, pe toți credincioșii prezenți pentru a avea un an bogat, liniştit şi îmbelșugat în fapte creștinești.

Menționăm că răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com