Header image

Sfânta Liturghie din a VIII-a Duminică după Rusalii, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

17:36, duminică, 2 august, 2020 | Cuvinte-cheie:

Duminică, 2 august 2020, când se pomeneşte şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În cadrul Sfintei Liturghii, din această duminică, a VI-a după Rusalii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de cei bolnavi. Totodată au fost aduse lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și laudă pentru darurile și binecuvântările Sale îmbelșugate, care le revarsă cu milostivire peste omenire.

După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvântarea Preasfinției Sale, Protoiereul Nicolai Boian, cleric al Catedralei Episcopale, a ţinut un cuvânt predicatorial  despre minunea înmulţirii celor cinci pâine şi doi peşti, care ne-o relatează evanghelistul Matei în capitolul XIV, versetele 14-22.

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat pe cei omagiaţi şi cei ce ţin hramul casei în cinstea Sfântului Proroc Ilie, relatâtnd totodată fragmente din viaţa Sfântului Ilie şi învăţături duhovniceşti desprinse din viaţa Sfântului Proroc. Printre altele Preasfinţia Sa a menţionat: „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul se bucură de o popularitate şi cinstire deosebită în rândurile credincioşilor. Iar Biserica Ortodoxă i-a rânduit o zi de mare prăznuire pentru că virtuţile şi faptele lui minunate strălucesc ca nişte diademe scumpe peste veacuri şi sunt pilde demne de urmat pentru noi. El a fost „om pământesc, cu slăbiciuni asemenea nouă” (Iacov V,17), însă a trăit ca un om ceresc, a fost un om al rugăciunii şi al împlinirii voii lui Dumnezeu, a avut o curăţie sufletească asemenea îngerilor, o răbdare neclintită asemenea mucenicilor, o credinţă dreaptă şi statornică asemenea apostolilor, un curaj uluitor în înfruntarea rătăcirilor idolatre şi a nelegiuirilor de tot felul şi o râvnă neistovită în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Sfânta noastră Biserică îl numeşte în cântările ei „îngerul Domnului care suflă cu râvnă dumnezeiască”, pentru că era însufleţit de zel sfânt faţă de Dumnezeu, faţă de triumful adevărului dreptei credinţe şi faţă de împlinirea faptei de milostenie şi de binefacere către semenii săi. Aceste virtuţi ar trebuie pe cât e cu putinţă să fie prezente în viaţa fiecărui creştin.

De aceea, prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie nu constituie pentru noi cei de astăzi doar un prilej de comemorare şi cinstire a unei personalităţi religioase care a strălucit pe firmamentul istoriei acum aproape trei mii de ani în urmă şi a întors lumea de la rătăcire la adevărata credinţă. Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă pe toţi să păşim pe urmele proorocului şi să imităm faptele lui. „Chintesenţa religiei”, spune Fericitul Augustin, „este ca să practicăm ceea ce sărbătorim şi să facem din obiectul cultului nostru, regula vieţii noastre”.

Râvna Sfântului Ilie pentru credinţă şi adevăr să ne fie şi nouă pildă de statornicie în credinţă, în dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele şi în lucrarea faptelor bune. Rugăciunea fierbinte a Sfântului Ilie şi postul său îndelungat şi osârduitor să reprezinte pentru noi un imbold lăuntric de a ne îndeletnici cât mai des cu rugăciunea, cu citirea cărţilor de folos sufletesc şi cu înfrânarea de la patimi, de la îmbuibare şi de la plăceri lumeşti. Viaţa curată, ascetică şi sfântă a Proorocului Ilie să devină pentru noi cei de astăzi model şi îndreptar al vieţii noastre creştineşti. Să ne dezbrăcăm de patimi, de vicleşuguri, de pizme şi de răutăţi prin pocăinţă sinceră şi stăruitoare…

Să-l rugăm pe Sfântul Proroc Ilie să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru întreaga lume ca să ne dăruiască pace, ploaie timpurie şi târzie, să sporească credinţa noastră, dragostea, rugăciunea şi râvna noastră pentru Biserică şi pentru îndeplinirea faptelor bune, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre.” (Predici – Arhim. Dr. Conf. Vasile Miron)

La sfârşit, după cum este tradiţia bisericii în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie, au fost sfinţite mierea şi prinoasele de fructe noi.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com