Sfânta Liturghie în noaptea dintre ani la Mănăstirea Curchi
11:07, luni, 1 ianuarie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

Noaptea trecerii dintre ani a fost marcată prin rugăciune la Mănăstirea Curchi. PS Siluan, Episcopul Orheiului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale, iar la momentul rânduit au fost citite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, înălțându-se totodată cereri de binecuvântare pentru următoarea perioadă.
Fiecare început presupune neliniști, dar și speranțe. Presupune despărțirea de ceea ce ne-a caracterizat și speranța că viitorul va aduce tot ceea ce nu am avut în trecut. Este bine ca fiecare început să fie sfințit, iar aici rolul Bisericii este de necontestat! Se sfințesc oamenii, se sfințește timpul, se sfințesc locurile, prin anumite slujbe… Iar participarea la aceste slujbe, rugăciunile înălțate, îi face pe cei prezenți să se apropie de trăirea unei vieți împlinite și fericite, unei vieți cu Dumnezeu.
„Fericirea autentică și neschimbătoare vine când omul realizează că ea constă în întâlnirea cu Adevărul, cu Iubirea, cu ceea ce este nesfârșit, sublim și pur, cu ceea ce el a numit și numește Dumnezeu. „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins‑o” (Ioan 1, 4‑5). Aceasta înseamnă: să nu ascunzi viața sub frică și spaimă, să nu o destrami în amărăciune și disperare. Ce‑ar fi dacă oamenii ar putea găsi, în setea lor febrilă de fericire efemeră, forța să se oprească, să reflecteze, să se afunde pentru o clipă în profunzimile vieții! Ce‑ar fi dacă ar putea atunci să audă ce vorbe, ce voce li se adresează din veșnicie, dacă ar putea ști ce înseamnă adevărata fericire. „Și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16, 22),” ne îndeamnă părintele Alexander Schmemann.
La final, PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, menționând că este important să ne raportăm creștinește timpul dăruit de Dumnezeu pentru mântuirea noastră. „Dumnezeu ne-a dăruit viața, ca timp de pregătire pentru veșnicie. Astfel, Lui ar trebui să-I mulțumim pentru toate și să-L rugăm să ne dea înțelepciunea de a ne trăi viața pământească în așa fel încât să ne-o pregătim pe aceea veșnică.”, a subliniat Preasfinția Sa.
Sursa: https://manastireacurchi.md
























Vineri, 17 aprilie 2026, de Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, PS Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a...
„Dumnezeiasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup și Sânge al lui Hristos, ca să fie dat spre...
În ziua de marți, 7 aprilie 2026, numeroși clerici și credincioși s-au adunat la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...
În Sfânta și Marea Marți, 7 aprilie 2026, care anul acesta a coincis cu sărbătoarea Bunei Vestiri, Preasfințitul Siluan, Episcop...
„Cel ce se poartă pe umerii heruvimilor ca un Dumnezeu, şade pe mânz pentru noi, venind spre junghiere de bunăvoie....
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Episcopul vicar, Preasfințitul Siluan al Orheiului, înconjurat de un...
