Sfânta şi Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului celebrată la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfânta şi Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului celebrată la Mănăstirea Curchi

4:30, duminică, 28 aprilie, 2019 |

,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”. (Psalm 127,24)

Întreaga perioadă a Postului Mare Biserica Ortodoxă a stat cu fața spre altar și catapeteasma trasă asemenea lui Adam ce striga: Unde ești Lumina sufletului meu! Zilele acestea am fost martori ai ruperii de sus în jos a catapetesmei, iar în noaptea Învierii mulți (sau poate puțini) aleargă la mormântul lui Hristos, gol, plin de slava Domnului.

În această zi mântuitoare a Sfintelor Paști, an de an, Sfânta Mănăstire Curchi este inundată de sutele de credincioși, care vin să mărturisească împreună cu obștea monahală marea și mântuitoarea Înviere din morți a Domnului nostru Iisus Hristos.

Astfel, și în acest an, cu sufletele învăluite în astfel de simțăminte, credincioși din aproape întreg cuprinsul țării noastre,  au venit în fața Sfântului Altar al Catedralei de la Curchi pentru a primi în mâini și în inimi lumină din Lumina cea neapusă, răsărită din mormântul cel dătător de viață al lui Hristos.

În mireasma sărbătorească a marelui praznic de astăzi, stăpânit de cele mai sfinte și mai înălțătoare sentimente, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de soborul preoțesc și diaconesc al mănăstirii, a oficiat Slujba Praznicului Sfintelor Paști.

La slujba divină, împreună cu numeroșii credincioși, au fost prezenți teologi, ctitori, persoane culturale și academice din țară și de peste hotare. Priveliștea încântătoare a acestui măreț eveniment a fost redată și de către sublimele cântări ale Corului arhieresc al Mănăstirii Curchi, dirijat cu multă măiestrie de către dl Dumitru Buga.

Cu prilejul prealuminatului și mântuitorului praznic al Învierii Domnului, după Sfânta Evanghelie din cadrul dumnezeieștii Liturghii, PS Siluan de Orhei a dat citire Pastoralei PF Chiril, Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii.

Spre finalul Sfintei Liturghii, majoritatea credincioșilor prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ca o încununare a nevoinței și urcușului duhovnicesc din perioada postului.

După Sfânta Liturghie, Egumenul Mănăstirii a binecuvântat ofrandele de sărbătoare aduse de credincioși și a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, de binecuvântare și felicitare, prilejuit de mărețul praznic al Învierii Domnului: „Bucuria Sfintelor Paşti să vă cuprindă sufletul! Sfânta Înviere să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viaţa fiecăruia, în viaţa familiei, a Bisericii, a țării şi a lumii!

Vă doresc ca lumina vieții voastre să fie Învierea Domnului Hristos și pacea Lui să acopere inimile, sufletele și trupurile voastre, ca să fiți smochini roditori ai Bisericii noastre Ortodoxe, iar deviza și credința vieții voastre să fie neclintită din loc, indiferent de ce vremuri ar veni peste noi, pentru a putea exclama mereu cu bucurie: HRISTOS A ÎNVIAT!”, a menționat Preasfinția Sa.

Dumnezeiasca slujbă a luminat atât inimile și sufletele viețuitorilor Mănăstirii Curchi, cât și a mulțimii de credincioși, care și-au îndreptat împreună rugăciunile către Domnul cel Înviat, împărtășind împreună veselia pascală.

Slujba Pascală a fost transmisă în direct de postul de televiziune Canal 2, care a oferit posibilitatea celor aflați țintuiți la pat sau departe de hotarele țării să se împărtășească de bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Praznicul Paștilor din acest an să Vă fie spre spor duhovnicesc și spre veselie curată întru Domnul, ca noi toți – fii și fiice ai Sfintei Biserici Ortodoxe – într-un glas și într-un cuget, să vestim lumii întregi că: HRISTOS A ÎNVIAT!

Învierea Ta, Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte, cu inimă curată să Te mărim. (Stihiră din Slujba Învierii)

Sursa: www.manastireacurchi.md

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com