Sfântul care se roagă nu spune: vom vedea, vom căuta o soluţie…
9:14, luni, 5 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: credinta, preot, problemele vietii, rugăciune, sfaturi duhovnicești, sfinti, vindecare

Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului. Dumnezeu poate face totul prin rugăciunea credinciosului plină de încredinţare.
Sfântul care se roagă nu spune: vom vedea, vom căuta o soluţie. Niciodată sfinţii nu spun aşa ceva. Sfinţii sunt plini de convingere şi se roagă. Fiecare om poate dobândi această încredinţare, această certitudine. Astfel, adeseori problemele se rezolvă prin rugăciune.
Cum să ajungem aici? Fiind mereu preocupaţi de Dumnezeu într-o stare existenţială de vibrantă sensibilitate faţă de Dumnezeu. Şi în vremea noastră pot fi găsite exemple concrete ale acestei puteri a rugăciunii. În cutare mănăstire este un preot care face multe vindecări. De la orele patru dimineaţa şi până la miezul nopţii el se roagă pentru credincioşi şi ascultă mărturisirea păcatelor lor. Nu mănâncă aproape nimic; spovedeşte mereu. Este neîncetat dăruit oamenilor. Şi oamenii au o mare încredere în el.
Vindecările depind şi de credinţa celor care vin împreună cu bolnavii. Şi ei sunt într-o stare existenţială. Sunt în deznădejde, au pierdut orice speranţă într-o vindecare naturală, şi atunci aleargă la Dumnezeu, singurul refugiu, singura speranţă. Uneori, când preotul nu este atât de puternic duhovniceşte, credinciosul care vine cu credinţă e cel ce produce minunile. El este atunci cel care se roagă. Strigă către Dumnezeu. Poate că un strigăt către Dumnezeu este mai important decât rostirea unei rugăciuni. Strigă cu disperarea celui care nu mai are resurse naturale, dar cu credinţă: Doamne Dumnezeule, Tu eşti Singurul care mă poţi mântui!
Extras din Mica dogmatică vorbită, Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 202-203

Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus