Sfântul Iacob Putneanul: primul abecedar și prima școală rurală din Moldova
12:35, miercuri, 15 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: iacob putneanul
Știați că tipărirea primului Abecedar din Moldova i se datorează unui… Sfânt? Pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul s-a îngrijit de publicarea acestui manual. Tot el a înființat și prima școală românească de la sat, în această parte de țară.
*
Sfântul Mitropolit Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă și așezată din nordul Moldovei. La numai 12 ani intră în Mănăstirea Putna, la 17 ani, este hirotonit ieromonah, iar opt ani mai târziu este ales egumen al așezământului. A fost, apoi, episcop de Rădăuți. Și, din 1750, timp de 10 ani, Mitropolit al Moldovei.
A reînnoit Mănăstirea Putna și s-a îngrijit de bunul mers al acesteia, fiind considerat, după Ștefan cel Mare, al doilea ctitor al Mănăstirii.
*
În cei zece ani cât a fost mitropolit la Iași, 1750–1760, Sfântul Iacob a desfășurat o intensă activitate pastorală și socială, a promovat cultura și tiparul românesc și a vegheat la traducerea de cărți folositoare de suflet.
Luminarea poporului prin educație
Marele Mitropolit a dorit din toată inima ca poporul să meargă pe urmele lui Hristos, să Îl cunoască pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, care S-a făcut om pentru a noastră mântuire. Hristos era viața Sfântului Iacob și această Viață voia să o dăruiască din belșug credincioșilor.
De aceea, a lucrat neobosit ca sufletul poporului să fie luminat prin învățătură, să aibă parte de o educație care să îl înalțe spre cele sfinte, spre cele veșnice. Unul dintre mijloacele de aflare a cuvântului lui Dumnezeu și de formare duhovnicească este cuvântul scris. Bucurându-se de hrana sufletului și a minții prin cărțile citite la Putna, a dorit ca această hrană să ajungă și la alți nevoitori și la cât mai mulți creștini, spre luminarea și mântuirea lor.
Pentru aceasta a rânduit să fie traduse și tipărite mai multe cărți. A găsit traducători pricepuți la limba greacă, precum Evloghie Dascălul, și din limba slavonă, precum arhimandritul Vartolomei Mazereanu, și le-a creat condiții pentru a traduce cărți de slujbă și de învățătură.
În primul rând, a tipărit numeroase cărți necesare pentru buna rânduială a slujbelor. Acestea au fost traduse în limba română, pentru ca preoții să slujească în limba înțeleasă de popor și pentru ca oamenii să trăiască prezența lui Hristos în sfintele slujbe.
Tot la Iași, Sfântul Iacob s-a îngrijit să publice cărți cu învățăturile marilor Părinți văzători de Dumnezeu, folositoare la deprinderea meșteșugului luptei duhovnicești.
Pentru a înțelege cât de mult a sporit Sfântul Iacob numărul cărților de folos, trebuie spus că între 1700 și 1750 au fost tipărite 66 de cărți în Țara Românească și doar 10 în Moldova, iar între 1750 și 1760, Sfântul Iacob a tipărit 15 cărți în Moldova.
Sfântul Iacob a avut un rol foarte important pentru dezvoltarea învățământului.
Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii, Sfântul Iacob a tipărit în 1755 primul Abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, Sfântul Iacob scrie cât de importantă este educația copiilor și cât de mare nevoie era de cărți pentru copii: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”
Patru ani mai târziu, a tipărit o nouă ediție a Bucvarului, îmbunătățită. În 1771, această ediție va fi republicată la Viena, pentru școlile din Bucovina.
La propunerea Sfântului Iacob, prin hrisovul domnesc al lui Theodor Callimachi din 25 iunie 1759, s-a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna.
În primele decenii de funcționare, Sfântul Iacob va încredința arhimandritului Vartolomei Mazereanu și altor călugări ascultarea de a preda copiilor și de a purta grija întreținerii școlii. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, aici vor preda monahi putneni, apoi vor veni învățători laici. Școala funcționează, fără întrerupere, până în prezent.
Nu numai prin tipărirea Bucvarului și prin înființarea școlii din Putna și-a arătat Sfântul Iacob grija pentru educarea copiilor, ci permanent îi îndemna pe credincioși spre aceasta.
Fără învățătură, sufletul se usucă, scria el: „Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat”.
Ca părinte sufletesc și ca ierarh responsabil cu educația în țară, el a urmărit ca prin aceasta să se formeze fii ai Împărăției Cerurilor. Având în fața ochilor acest rost, Sfântul Iacob și colaboratorii săi, au făcut eforturi mari, continue, și au înscris câte o pagină importantă în istoria educației și în istoria culturii românești.
Pomenirea Sfântului Iacob Putneanul se face, în fiecare an, în 15 mai.
Fragmente din Viața Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Putna
Sursa: http://alexandranadane.ro/