Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit la mănăstirea Suruceni
17:46, marți, 17 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: Arhiepiscopul Sava, dionisie erhan, episcop Filaret Cuzmin, episcop ioan mosnegutu, episcop nicolae rosca, episcop patrocl porombac, episcop siluan salari, ÎPS arhiepiscop Anatolie, ÎPS Mitropolit Vladimir, ÎPS Nicodim, manastirea suruceni

„Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie; sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhul Sfânt. Cu înțelepciune, cu dragoste, în adevăr și cu dreptate, ai povățuit și ai apărat turma ta. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru luminarea și mântuirea sufletelor noastre.” (Troparul Sfântului)
Marți, 17 septembrie 2024, Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
În dimineața zilei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de stareța Mănăstirii, preacuvioasa Egumena Epistemia (Goncearenco), un numeros sobor de arhierei, preoți și mulțime de credincioși.
Slujba praznicală a fost oficiată în Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae.
Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit ÎPS Sava, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Nicodim, arhiepiscop de Edineț și Briceni, ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, PS Ioan, episcop de Soroca și Drochia, PS Siluan, episcop de Orhei, vicar mitropolitan, PS Filaret, episcop de Căpriana, vicar mitropolitan, PS Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, PS Patrocl, episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni, prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și un impunător sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit hirotonia ipodiaconului Serghei Zaporojan, absolvent ATOM 2022, în treapta de diacon pe seama catedralei mitropolitane.
Pe Sfinţi nu îi comemorăm sau omagiem, pe Sfinţi îi cinstim. Îi cinstim prin rugăciune, prin reflecţie asupra vieţii şi a faptelor minunate pe care le-au săvârşit. Îi cinstim pentru că simțim prezența și lucrarea harului mântuitor în ei, fiindcă s-au încununat cu virtuți, făcându-se pentru noi exemple vii, pentru dragostea lor și grija ce ne-o poartă și pentru mijlocirea lor neîncetată către Mântuitorul Hristos, Cel ce voiește să ne mântuiască pe toți. Unul dintre aceştia este Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, starețul Mănăstirii Suruceni și Episcopul Cetății Albe-Ismail, moaștele căruia se află în Sfînta Mănăstire. Personalitatea acestui Sfânt Ierarh al Bisericii are o frumusețe și măreție aparte, fiind înzestrat cu dumnezeieștile calități arhierești prezentate de Sfântul Apostol Pavel: „astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” Un păstor care a fost și rămâne pildă slujitorilor și credincioșilor prin sfințenie, pildă cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția (I Tim. 4, 13).
După Sfânta Liturghie, soborul ierarhilor și al preoților condus de ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat un te-deum, rugând pe Sfântul Ierarh Dionisie să mijlocească către Dumnezeu pentru țara noastră Moldova, binecredincioșii creștini și pentru pacea în întreaga lume.
În cuvântul adresat credincioșilor, Întâistătătorul a relatat viaţa și activitatea pastoral-misionară și duhovnicească a Sfântului Ierarh Dionisie, îndemnându-i pe cei prezenți să-i cinstească pe Sfinți, urmându-le viața și dragostea față de Dumnezeu. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii i-a mulțumit Egumenei Epistemia și obștei monahale pentru activitatea duhovnicească desfășurată în așezământul monahal.
Stareța mănăstirii, Egumena Epistemia, a mulțumit Mitropolitului, ierarhilor, preoților și creștinilor prezenți pentru bunăvoința de a petrece în rugăciune această Sărbătoare. Totodată, Maica Stareță a evidențiat faptul că sfințenia este un dar al condiției umane, este starea la care sunt chemați toți creștinii, Dumnezeu Însuși chemându-ne să devenim Sfinţi asemenea Lui.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La final, toți cei prezenți au participat la o agapă frățească organizată cu dragoste de către obștea monahală.
Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md


















































































Aflându-se într-o vizită canonică în Eparhia de Tiraspol și Dubăsari, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a condus Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie vineri,...
La invitația Înaltpreasfințitului Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, joi, 11 septembrie, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove,...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica a IV-a după Cincizecime, în ziua cinstirii icoanei Maicii Domnului din oraşul Kazan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a slujit joi, 23 mai, la hramul schitului „Sf. Irh. Nicolae” din...
În seara zilei de sâmbătă 6 aprilie 2024, ajunul Duminicii a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci şi a...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova și la invitația Înaltpreasfințitului Sava, arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău