Sfântul Întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir – hramul Mănăstirii din or. Cahul
14:27, luni, 28 iulie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca, episcop patrocl porombac, ÎPS arhiepiscop Anatolie, manastirea sf cneaz vladimir

Ziua de hram a Mănăstirii a fost înfrumusețată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, sfințit Arhimandrit al Mănăstirii acesteia, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar eparhial, Preasfințitul Patrocl, Episcop de Dondușeni, vicar al Eparhiei de Edineț și Briceni.
În soborul de slujitori au fost prezenți PC Arhim. Siluan (Dronic), starețul Mănăstirii, PC Arhim. Filaret (Cernea), starețul Mănăstirii Sadaclia și alți preoți și diaconi invitați la hram.
După Sfânta Liturghie a urmat un te-deum de sănătate și a fost sfințită o colivă și împărțită tuturor credincioșilor prezenți.
Vlădica Nicolae a felicitat pe părintele stareț și enoriașii Mănăstirii cu ocazia hramului dorindu-le ani îndelungați și ocrotire de la Sfântul Cneaz Vladimir.
La final, ierarhii și clericii prezenți au vizitat șantierul bisericii aflate în construcție din incinta Mănăstirii, unde părintele stareț a prezentat stadiul lucrărilor și planurile de viitor pentru dezvoltarea acestui așezământ monahal.
Sursa: https://episcopiasud.md/ro/



























De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, marți, 27 octombrie 2026, comunitatea din orașul Tvardița și-a prăznuit Ocrotitoarea Cerească. Sfânta și Dumnezeiasca...
Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei de Cahul și Comrat, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, luni, 26 octombrie, în ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf....
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 28 august 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de...
În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
