Sfântul Ioan de Kronstadt – o rugăciune de dimineaţă
9:06, miercuri, 10 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: Ioan de Kronstadt, pacat, rugaciune de dimineata, Viaţa mea în Hristos
La picioarele Tale, Doamne, zăcem în lacrimi de pocăinţă dimpreună cu toţi cei ce au plâns: ierarhi, proroci, apostoli, sfinţiţi mucenici şi cu toţi drepţii, şi milă cerem de la Tine cu rugăciunile lor, şi mântuirea sufletelor noastre, şi împărăţia Cerurilor, măcar că nevrednici suntem de ea pentru păcatele noastre.
Aduc Ţie spre mijlocire pe Preacurată Maica Ta, cetele îngereşti şi toată făptura înţelegătoare: miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii, cu harul şi cu mila Ta. Aşa. Amin.
Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări
O rugăciune de dimineaţă
Dumnezeule! Făcătorule şi Stăpâne al lumii, caută cu milostivire în ceasul acesta al dimineţii asupra făpturii Tale împodobită cu dumnezeiescul Tău chip. Fă ca ochiul Tău să mă învioreze şi să vină lumina Ta cea mai strălucitoare decât Soarele în bezna sufletului meu, cel ticăloşit de păcat. Ia de la mine întristarea şi lenea, dăruieşte-mi veselie şi vigoare sufletească, pentru ca inima mea să slăvească cu bucurie bunătatea şi sfinţenia Ta, nemărginita-Ţi măreţie, desăvârşirile Tale fără de sfârşit, în toată vremea şi în tot locul. Că Tu eşti Făcătorul meu şi Stăpânul vieţii mele, Doamne, şi Ţie se cuvine slavă de la toate făpturile Tale raţionale, în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos