Header image

Sfântul Kukşa și puterea agheazmei

Părintele Kukşa sfătuia de asemenea ca toate lucrurile noi şi alimentele să fie sfinţite cu agheazmă, iar înainte de culcare să stropim cu agheazmă prin chilie (cameră). Dimineaţa, ieşind din chilie, el întotdeauna stropea cu sfânta agheazmă. Un tânăr ucenic, neînţelegând de ce batiuşka stropea în fiecare seară cu agheazmă, l-a întrebat: „Batiuşka. La ce e de trebuinţă să stropeşti? La ce-i de folos?”

Iar batiuşka i-a răspuns: „E de folos, e de folos…” Au trecut trei zile. Batiuşka se afla cu ucenicul lui în chilie şi în faţa ochilor lui a început să stropească chilia cu agheazmă. Acesta a povestit: „Şi deodată am văzut aşa o grozăvie! Era plină chilia de demoni şi toţi alergau fără spor către uşă, însă nu reuşeau, căzând unul peste celălalt…”

Stropind chilia, batiuşka l-a întrebat: „Ei, ai văzut că ea este de folos?” Atunci, ucenicul i-a răspuns: „Batiuşka, cum se poate aşa ceva?” „Deci i-ai văzut şi tu?…”, a continuat părintele Kukşa.

Din Viaţa şi minunile Sfântului Kukşa din Odessa, Editura Sofia, p. 38

17

Contact Form Powered By : XYZScripts.com