Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron – Hramul Sfintei Mănăstiri Ciuflea
15:25, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: hram, manastirea ciuflea, Sfântul Teodor Tiron
Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).
Sâmbătă, 4 martie, în ziua hramului Sfintei Mănăstiri Ciuflea – Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a oficiat un serviciu divin praznical în străvechiul locaș, actualmente mănăstire a Chișinăului.
Preasfințitului Episcop Anatolie i-au coliturghisit Arhimandritul Nicolae (Roșca) – duhovnicul și administratorul așezământului monahal, împreună cu clericii slujitori ai Mănăstirii.
În această zi de mare bucurie duhhovnicească, curtea Mănăstirii Ciuflea a devenit prea mică pentru numeroşii pelerini, care au venit să celebreze împreună cu slujitorii Altarului acest frumos şi important eveniment duhovnicesc.
În cadrul serviciului divin, PS Anatolie dimpreună cu slujitorii coliturghisitori, s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru pacea și liniștea țării, pentru unire între oameni și ferirea poporului dreptmăritor de toată primejdia cea văzută și nevăzută.
După Sfânta Liturghie a urmat un Tedeum de mulțumire, după care Preasfințitul Episcop Anatolie s-a adresat către adunarea binecredincioasă cu un cuvânt de felicitare și învățătură, relatând celor prezenți crâmpeie din viața Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron.
Minunea Sfântului Teodor Tiron, pe care o pomenim astăzi, are o adâncă însemnătate. Coliva, prin mulţimea boabelor de grâu închipuieşte, mai întâi de toate, unitatea tuturor creştinilor, prin credinţă şi dragoste. Iar faptul că ea se face din grâu fiert, înseamnă călirea credincioşilor în focul ispitelor. Căci nimeni nu poate fi fiu al Bisericii lui Hristos, dacă mai întâi nu rabdă ispitele şi încercările acestei vieţi. Cine iese la nevoinţă, să se pregătească de ispite. Numai aceia sunt creştini statornici şi fii ascultători, care merg pe calea lui Hristos, pe drumul răbdării, al rugăciunii, al smereniei, al iertării, al dragostei, pe drumul încercărilor de tot felul.
La final, Preacuviosul Părintele Arhimandrit Nicolae (Roşca) a mulțumit Episcopului de Cahul și Comrat pentru bunăvoință și alesele cuvinte de felicitare, menționând că prezența acestuia în mijlocul obștei monahale de la Ciuflea, este de fiecare dată un prilej de bucurie fiască.
Sursa: http://ciuflea.md/