Sfântul Siluan Athonitul: „Părintele Ioan avea în el din belșug pe Duhul Sfânt”
0:15, miercuri, 2 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: Ioan de Kronstadt, Siluan Athonitul, viețile sfinților

Pe părintele Ioan l-am văzut în Kronstadt. Slujea Sfânta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi, până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu. Şi nu e de mirare: Duhul Sfânt atrage la Sine inima oamenilor. Vedem din Evanghelii câte mulţimi veneau după Domnul. Cuvântul Domnului îi atrăgea pe oameni, pentru că era rostit de Duhul Sfânt şi de aceea el era dulce şi plăcut sufletului.
Când Luca şi Cleopa mergeau spre Emaus şi pe drum s-a apropiat de ei Domnul şi le-a vorbit, inimile lor erau aprinse de iubire pentru Dumnezeu [Luca 24, 32].
Şi părintele Ioan avea în el din belşug pe Duhul Sfânt Care aprindea sufletul lui să iubească pe Dumnezeu şi acelaşi Duh lucra prin el asupra oamenilor. Am văzut cât norod năvălea după el, ca la un foc, pentru a-i primi binecuvântarea, iar după ce o primeau, se bucurau pentru că Duhul Sfânt este plăcut şi dă sufletului pace şi desfătare.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 214

Credința lucrătoare prin rugăciune deschide inima omului către harul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învață că, acolo unde...
Ioan (Ivan) Ilici Sergheiev s-a născut la 19 octombrie 1829 într-o familie săracă din Sura, un sătuc din gubernia Arhanghelsk,...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi...
01 Sfântul Ioan de Kronstadt – Către păstorii Duhovnicești – partea 1. Lectură: Justinian Filokalis....
Familia noastră l-a cunoscut pe părintele Ioan atunci când tatăl meu s-a căsătorit a doua oară, pe când eu aveam...
Nu-ţi pune nădejdea în grămezile de bani, ci în Dumnezeu, Cel ce se îngrijeşte neadormit de toate şi, mai vârtos,...
S-a suit la ceruri, spre a vedea nevoințele tainice și vădite pentru credință ale celor ce cred în El, spre...
