Sfântul Teofan Zăvorâtul – Vieţuirea acasă în timpul Postului Mare

În zilele Postului Mare, bine ar fi să nu cunoşti alt drum în afară de mersul la biserică şi acasă.

Ajungi, aşadar, acasă. Ce faci acasă? Te lupţi cu toată puterea ta să păstrezi atenţia minţii şi a inimii către Domnul. Îndată după biserică, aleargă în cămara ta şi fă destule metanii, cerând cu evlavie de la Dumnezeu să te ajute, ca să valorifici timpul şederii acasă într-un chip folositor pentru sufletul tău. Apoi şezi şi te odihneşte puţin. Alungând orice gând, repetă cu mintea rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.

După ce te-ai odihnit, să te îndeletniceşti cu ceva, fie cu rugăciunea, fie cu lucrul de mână.

Nu are prea mare importanţă ce lucru de mână faci, tu ştii deja ce îţi place. Este, după cum vezi, imposibil să te ocupi tot timpul cu lucrurile duhovniceşti; este nevoie să ai şi un lucrul de mână plăcut. Cu lucrul de mână te ocupi când sufletul îţi este obosit, când nu ai puterea de a citi sau de a te ruga. Dacă, desigur, îndeletnicirile tale duhovniceşti merg bine, nu este necesar lucrul de mână, care nu face decât să valorifice timpul care altfel s-ar risipi în trândăvie. Şi trândăvia este totdeauna dezastruoasă, mai cu seamă în timpul postului.

Cum trebuie să se roage cineva acasă? Bine te-ai gândit că în timpul Postului Mare suntem datori să adăugăm ceva la canonul obişnuit de rugăciune. Cred, totuşi, că în loc să citeşti mai multe rugăciuni din cartea de rugăciuni, este mai bine să măreşti durata comunicării tale directe cu Domnul. În fiecare zi, înainte de a începe şi după ce termeni slujba de dimineaţă şi cea de seară, să te adresezi cu propriile tale cuvinte Domnului, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi îngerului tău păzitor, mulţumindu-le pentru ocrotirea lor şi rugându-i să te ajute în împlinirea nevoilor tale duhovniceşti. Cere-le să te ajute, aşa încât, înainte de toate să te cunoşti pe tine însăţi, să dobândeşti cunoaştere de sine şi, dobândind-o, să îţi dăruiască râvnă şi putere, ca să-ţi tămăduieşti rănile sufletului. Cere-le încă să umple inima ta cu simţământul smereniei şi al zdrobirii de inimă. Smerenia este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu. Aşa să te rogi. Nu îţi impune însă un canon de rugăciune lung şi greu, un canon care va depăşi măsurile puterilor tale sufleteşti şi trupeşti şi te va slăbi. Mai bine este să te rogi mai des şi scurt pe durata zilei, iar când te ocupi cu orice altă lucrare să ai mintea la Dumnezeu.

După rugăciune, citeşte puţin cu concentrare de sine. Studiul duhovnicesc nu urmăreşte încărcarea minţii cu diferite informaţii şi cunoştinţe, ci este spre folosul şi zidirea ta sufletească. De aceea, nu este nevoie să citeşti multe. Citeşte însă cu mare atenţie şi cu participare a inimii.

 „Ce să citesc?”, mă vei întreba. Doar cărţi duhovniceşti, desigur. Lectura atentă a unor asemenea cărţi insuflă sufletul mai mult decât orice altceva. Dacă, totuşi, pe durata studiului se naşte dorul de rugăciune, să laşi cartea şi să te rogi.

Vei citi, aşadar, apoi te vei ruga, vei face metanii. Dar, prin toate aceste lucrări, totuşi, nu vei putea să îţi ţii mintea şi inima în stare de luptă continuă şi intensă. Este inevitabil că vei obosi. Atunci, aşa cum ţi-am spus, te vei ocupa cu o lucrare practică.

Te gândeşti, de asemenea, după cum îmi scrii, să micşorezi cantitatea mâncării zilnice. Corectă şi folositoare este intenţia ta; corectă, pentru că trupul, care prin abaterile lui te obligă să te pocăieşti, este dator să înţeleagă pe durata Postului Mare care sunt ostenelile care i se cuvin; şi folositoare, pentru că prin post trupul se supune, mintea se curăţă, inima se înmoaie, patimile se omoară. Numai să nu întreci măsura cu nemâncarea. Deja mănânci atât de puţin.

Trebuie să ai putere să stai în biserică şi să te nevoieşti acasă. Caută să mănânci atât cât ai nevoie, ca să nu te vlăguieşti.

Bine ar fi, de asemenea, să micşorezi puţin timpul somnului şi al odihnei tale. Este o jertfă pentru tine, dar orice fel de jertfă se potriveşte în acest răstimp.

Şi cu vorbirea cu ceilalţi ce va fi? În timpul Postului Mare cel puţin, discuţiile cu ceilalţi să se limiteze la teme duhovniceşti.

Încă mai bune decât citirile personale sunt citirile duhovniceşti de obşte, care oferă prilejuri pentru schimbul de gânduri ziditoare şi pentru exprimarea concluziilor de folos sufletesc. Potrivite pentru acest scop sunt mai cu seamă Vieţile Sfinţilor.

Destul am scris. Voi adăuga ce mai trebuie altădată.

Cuviosul Theofan Zăvorâtul: Drumul vieţii. Scrisori către un suflet. Editura Sfintei Mănăstiri Paraklítou, Oropós Attikí, 2000.