Header image

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare sărbătorit la Mănăstirea cu acelaşi hram de pe chiscul ostaşului din oraşul Nisporeni

Zeci de credincioşi au urcat dis-de-dimineaţă spre Chiscul Ostaşului în această zi de pomenire a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, unde este amplasată Crucea Mântuirii Neamurilor din preajma oraşului Nisporeni. Sărbătoarea de astăzi a fost deosebită deoarece anul acesta se împlinesc 515 ani de la moartea Sfîntului și Marelui Voievod, și prin faptul că pentru a șasea oară pe această Golgotă a Nisporeniului unde şi-a luat fiinţă mănăstirea cu Hramul „Sfântul Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare”, s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi.

Preasfinţitul PETRU, a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii Egumena ANIMAISIA (Cernea) şi de către duhovnicul mănăstirii, Arhimandritul ZOSIMA. La această zi de sărbătoare a Mănăstirii cu hramul ,,SFÂNTULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE” au participat toţi stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni și nu numai. De asemenea, la slujba praznicală de astăzi a luat parte și Președintele Sectorului Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța)  şi un sobor impunător de preoţi şi diaconi.

La finele Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa înconjurat de soborul preoților slujitori a oficiat tradiționalul înconjor al bisericii după care un Te Deum de mulţumire la finele căruia a îndemnat pe cei prezenţi, să ducă o viaţă creştinească, şi să se urce spre acea Cruce a Neamurilor pentru a da slavă lui Dumnezeu şi a primi binecuvântare şi har sfinţitor tot aici Chiriarhul a ţinut un cuvînt de învăţătură prezentînd în detalii viaţa Sfîntului Binecredincios Voievod Ştefan Cel Mare.

După oficierea slujbei divine, stareța sfintei mănăstiri, Egumena ANIMAISIA (Cernea), a prezentat Ierarhului mersul lucrărilor de construcție a soborului principal și a altor edificii de pe teritoriul mănăstirii.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com