Sfaturi practice în Biserică: Rânduiala pentru înfierea de copii

Foarte puţini dintre creştinii care au şansa înfierii unui copil cunosc sau au auzit de rânduiala specială care se face cu ocazia înfierii copiilor.

Biserica nu a putut rămâne indiferentă faţă de situaţiile în care familiile creştine au dorit să înfieze un copil, şi a alcătuit o slujbă potrivită acestei împrejurări. Astfel, „cel care urmează să devină fiu (sau fiică) al altor părinţi decât cei care l-au născut vine la biserică împreună cu cel care îl înfiază şi stă înaintea preotului cu faţa spre răsărit, ţinând în mâini făclii aprinse”, spune Molitfelnicul. Dacă copilul este foarte mic, atunci el este adus la biserică de către viitorii părinţi.

Începutul acestei slujbe se face cu rugăciunile începătoare, urmate de două rugăciuni pe care le rosteşte preotul.

Aceste rugăciuni pun accentul pe relaţia bazată pe iubirea dumnezeiască dintre persoanele Sfintei Treimi, în special dintre Tatăl şi Fiul; iubire care aduce binecuvântare şi în relaţia care va alcătui o treaptă a iubirii dintre părinte şi fiul adoptat.

Rugăciunea respectivă subliniază următoarele lucruri: „Cel ce prin iubitul Tău Prunc ne-ai numit pe noi fii ai lui Dumnezeu, cu primirea de fiu şi cu darul atotputernicului şi Sfântului Tău Duh (…) caută spre robii Tăi, şi pe cei pe care firea i-a născut depărtaţi unul de altul după trup, pe aceştia Însuţi îi uneşte în tată şi în fiu prin Sfântul Tău Duh”.

Slujba respectivă pune accentul exact pe faptul înfierii după har, căci, dacă prin Adam a rânduit rudenia firească după trup, dar „întru Hristos (…) ne-ai arătat şi pe noi a fi rudenia Ta după har”.

Dacă cel înfiat va primi numele părinţilor „după har”, atunci e necesar ca rugăciunile să aibă în vedere şi viitorul familiei; de aceea rugăciunile mai cuprind cereri speciale: „întăreşte-i în dragostea Ta; leagă-i pe ei cu binecuvântarea Ta; înalţă-i pe ei întru slava Ta; întăreşte-i pe ei în credinţa Ta, păzindu-i pururea ca să nu se lepede de cele ce au ieşit din gura lor (…) şi dragostea să o păzească nestricată şi nemincinoasă, până la sfârşitul vieţii lor”.

La finalul slujbei, cel înfiat îngenunchează în faţa celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând: „Astăzi fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut”, şi-l îmbrăţişează; iar preotul îi binecuvântează.Iată o rânduială la momentul înfierii de copii, rânduială cu totul specială şi care trebuie cunoscută şi împlinită de către familiile respective; şi care poate fi adaptată după caz în cadrul instituţiilor speciale, unde între copii şi personalul calificat se creează sentimente şi relaţii deosebite, bazate pe iubirea ca dintre tată şi fiu.

Rânduiala la înfierea de copii

Cel ce urmează să devină fiu (sau fiică) a altor părinţi decât cei care l‑au născut vine la biserică împreună cu cel care‑l înfiază şi stă înaintea preotului, cu faţa spre răsărit, ţinând în mâini făclii aprinse.

Preotul, îmbrăcat în veşmintele preoţeşti, face obişnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă…, Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… şi strana cântă troparul zilei şi condacul hramului, după care preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin iubitul Tău Prunc, Domnul nostru Iisus Hristos, ne‑ai numit pe noi fii ai lui Dumnezeu, cu primirea de fiu şi cu darul atotputernicului şi Sfântului Tău Duh, zicând: Eu voi fi Lui Tată, şi Acela va fie Mie Fiu, Însuţi, Iubitorule de oameni împărate, caută din sfântul Tău locaş spre robii Tăi aceştia (N), şi pe cei pe care firea i‑a născut depărtaţi unul de altul după trup, pe aceştia Însuţi îi uneşte în tată şi în fiu prin Sfântul Tău Duh; întăreşte‑i în dragostea Ta; leagă‑i pe ei cu binecuvântarea Ta; înalţă‑i pe ei întru slava Ta; întăreşte‑i pe ei în credinţa Ta, păzindu‑i pururea ca să nu se lepede de cele ce au ieşit din gura lor, şi fii mijlocitor făgăduinţei lor ca dragostea pe care întru Tine au mărturisit‑o să o păzească nestricată şi nemincinoasă, până la sfârşitul vieţii lor, vieţuind ei întru Tine, Cel ce eşti singurul Dumnezeu viu şi adevărat, şi învrednicindu‑se de moştenirea împărăţiei Tale. Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Pace tuturor. Strana: Şi duhului tău.

Diaconul sau preotul zice: Capetele voastre Domnului să le plecaţi. Şi preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Stăpâne, Doamne, Cel ce eşti făcătorul a toată făptura, Care întru Adam cel dintâi ai rânduit rudenia firească după trup, iar întru Iisus Hristos, Fiul Tău cel iubit şi Dumnezeul nostru, ne‑ai arătat şi pe noi a fi rudenia Ta după har, Ţie, Celui ce ştii toate, îşi pleacă aceştia capetele ca nişte robi ai Tăi, cerând binecuvântarea care de la Tine vine, şi prin legătura cea întru Tine se mărturisesc unul pe altul tată şi fiu. Pentru aceasta cu smerenie Te rugăm, pe Tine, Doamne, ajută lor să dobândească cele ce nădăjduiesc şi să păzească starea cea cuviincioasă între ei şi supunerea cea fiască faţă de Tine, vieţuind după vrednicie. Ca, precum în toate, şi prin aceasta să se preaslăvească numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel înfiat îngenunchează în faţa celui ce‑l înfiază, care îl ridică, zicând: astăzi fiul meu eşti tu; eu astăzi te‑am născut, şi‑l îmbrăţişează; iar preotul îi binecuvintează şi face otpustul.

Sursa: http://ziarullumina.ro/