Sfintele Femei Mironosiţe cinstite în rugăciune la Mănăstirea Suruceni
15:11, duminică, 16 mai, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni
În cea de-a treia Duminică de după Paşti, cea a Femeilor Mironosițe, numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. Rânduiala Bisericii a lecturilor biblice ne propune în această Duminică evocarea Femeilor Mironosiţe, celor dintâi vestitoare ale Învierii Domnului.
Dacă Apostolii și-au manifestat „curajul“ prin faptul că s-au ascuns de frica iudeilor, iar când au aflat de la femeile venite de la mormânt despre Înviere, nu le-au crezut, atunci femeile mironosițe sunt cele care au depășit frica prin dragoste, pentru a putea aduce ultimul omagiu Celui pe Care L-au iubit atât de mult. „Credința lor era mai puternică decât credința bărbaților, de aceea Domnul Înviat S-a arătat mai întâi Mironosițelor, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și Mariei lui Iacov (Marcu 16,1), S-a arătat lor pentru că au slujit Lui și au crezut în El cu toata inima, cu tot sufletul, cu toată ființa lor”, ne spune Sf. Iustin Popovici.
Chipul femeilor mironosițe ne prezintă trei podoabe alese, spre dobândirea cărora ar trebui să tindem fiecare: dragostea, curajul şi împlinirea rânduielii. Anume manifestarea acestor virtuți le-au adus întâlnirea nu doar cu Îngerul, care le arată mormântul gol şi le vesteşte ceea ce s-a întâmplat, ci și privilegiul vederii minunate chiar a Domnului Înviat, ca primele martore pământeşti ale evenimentului. Cele trei femei sunt un model de viață creștină, sunt curajoase, ascultătoare, iubitoare și mai ales sunt credincioase.
„Ca să poți cunoaște pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit. Cine n-a iubit pănă la capăt, acela nu este creștin adevărat. Dacă după aceasta cauți să cunoști pe cineva, nu te vei înșela niciodată…”, menționează pr. Constantin Sârbu. Femeile mironosițe ne învaţă că cel care iubeşte cu adevărat nu îl părăseşte niciodată pe cel drag în clipele de durere, de încercare, de singurătate. Așa au iubit Femeile Mironosițe, așa ne învață să iubim și pe noi, cu o dragoste care nu se schimbă în funcţie de conjuncturile vieții. Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea, venite la mormântul lui Hristos, sa ne fie ele exemplu de trăire a unei vieţi pline de dragoste față de Hristos Cel răstignit și Înviat.
În predica rostită părintele Victor Ceresău a scos în evidență virtuțile Sfintelor Femei Mironosițe; a adresat un mesaj de felicitare femeilor creștine, care și-au înțeles menirea de mame, de soții și de fiice duhovnicești ale Bisericii lui Hristos. La finalul Sfintei Liturghii, tuturor femeilor prezente li s-au oferit flori din partea obștii monahale.
Sursa: https://manastireasuruceni.md/