Sfintele icoane ajută la rugăciune

– Gheronda, cum voi putea afla mângâiere atunci când sunt mâhnită?

– Să scapi la rugăciune. Şi numai capul să ţi-l alipeşti de o icoana şi vei afla mângâiere. Fă-tţi chilia ca o bisericuţă cu icoane care te odihnesc şi vei vedea că vei afla în ea multă mângâiere.

– Gheronda, uneori în vremea rugăciunii sărut icoanele. Este bine?

– Da, este bine. Potrivit rânduielii, icoanele trebu­ie să le sărutăm astfel: să se reverse inima noastra de dragoste pentru Hristos, pentru Maica Domnului şi pentru Sfinţi, şi să cădem, să ne închinăm la sfintele lor icoane.

Într-un an, la 26 martie, când prăznuim Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, mă rugam în picioare înaintea icoanelor lui Hristos şi a Maicii Domnului. Pentru o clipă l-am vazut pe Hristos şi pe Maica Dom­nului că Se mişcă ca şi cum ar fi fost vii.

„Hristoase al meu, binecuvântează-mă! Maica Domnului, binecuvânteaza-mă!”.

Şi în clipa când am căzut să mă închin, o puternică mireasmă mi-a umplut chilia. Era o mi­reasmă de te înnebunea. Covoraşul pe care-l aveam întins pe jos, deşi era plin de pământ, răspândea buna mireasmă şi el. Am rămas în genunchi şi sărutam covoraşul. Ce mireasmă!

– Gheronda, atunci când mă rog, mă ajută să-mi aduc în minte chipul lui Hristos?

– Ascultă, când te rogi în faţa unei icoane, atunci te ajută icoana, pentru că de la icoană te duci cu mintea la persoana pictată. Însă atunci când te rogi cu mintea şi eşti aplecată şi cu ochii închişi, nu trebuie să aduci chipuri în mintea ta cu ajutorul imaginaţiei, pentru că tangalachi poate exploata asta şi să ţi le pre­zinte ca vedenii, ca să te înşele şi să-ţi facă rău.

Rugăciunea trebuie să se facă cu mintea curată, fără gânduri şi fără reprezentări, chiar daca acestea sunt chipuri ale lui Hristos sau reprezentări din Sfân­ta Scriptură, pentru ca aceasta este primejdios, mai ales pentru cei care au multă imaginaţie şi mândrie. Numai când vin gânduri murdare şi de hulă putem să ne aducem în minte reprezentări din Sfânta Scriptu­ră. Dar cea mai bună „reprezentare” este conştiinţa păcătoşeniei şi a nerecunoştinţei noastre.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013, p. 61-62