Sfintele mănăstiri sunt găselnițe spirituale, unde pacea, mila și harul lui Dumnezeu se odihnesc în sufletele călugărilor
21:41, sâmbătă, 22 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu, pelerinaj, pelerinaje la manastiri

În perioada 20 – 22 decembrie 2018, Episcopul Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a întreprins un pelerinaj pe la sfintele mănăstirii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Astfel, în seara zilei de joi, 20 decembrie, arhiereul vicar a pășit pragul străvechei Lavre a Neamțului, unde a fost primit frățește de către starețul mănăstirii, arhimandritul BENEDICT (Sauciuc).
Vineri, 21 decembrie, la mănăstirile Sihăstria și Secu vlădica Ioan s-a întâlnit cu stareții acestor așezăminte arhimandritul ARSENIE și arhimandritul VICHENTIE, apoi a mai vizitat mănăstirile de maici Agapia și Văratic.
În ziua de sâmbătă, ierarhul sorocean a asistat la Sfânta Liturghie de la mănăstirea Sucevița.
După slujbă, Preacuvioasa maică stareță Stavrofora MIHAELA a făcut o amplă prezentare a istoricului acestui ansamblu monahal, totodată vorbind și despre înfăptuirile recente ale nevoitoarelor.
Sfintele mănăstiri sunt găselnițe spirituale, unde pacea, mila și harul lui Dumnezeu se odihnesc în sufletele călugărilor.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

















Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova