Sfinţii Bisericii creştine – prietenii lui Dumnezeu

Începând cu sărbătoarea Cincizecimii Sfântul Duh coboară necontenit în lume şi rămâne în lume, se sălășluiește în fiecare dintre noi, acei care suntem gata de a-L primi. Vistierul bunătăților și dătătorul de viata, Izvorul bunătăţilor şi Mângâietorul creștinilor ne ajută să ne ridicăm pe scara desăvârşirii asemenea sfinților lui Dumnezeu, asemenea cu Dumnezeu.

De-a lungul veacurilor suntem chemați la această sfinţenie, pe care au avut-o Sfinţii Bisericii Dreptmăritoare pomenirea cărora se face astăzi, în Duminica Tuturor Sfinţilor.

Mitropolitul Antonie Plămădeală ne spune în această privință: „Duminica aceasta e rânduită să amintească pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi”, care au mărturisit credinţa în faţa lui Dumnezeu, după cuvântul pericopei evanghelice rânduite a se citi în această zi: „Sfinţii, mai ales martirii şi mărturisitorii, au murit pentru această mărturisire, iar ceilalţi s-au sfinţit trăind adevărurile de credinţă din tot sufletul, din tot cugetul, în smerenie, în dragoste, în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.

Sfinţii, pe care îi cinstim astăzi, dar și în fiecare zi a anului bisericesc, sunt fraţii și prietenii noştri, care au fost și ei oameni asemenea nouă, care au trecut prin încercările şi nevoile vieţii pământeşti, dar care primund-L odată pe Hristos în inima lor, au ales pentru totdeaună să fie cu Hristos și să-L urmeze pe calea mântuirii. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că „cel ce iubeşte pe Hristos, desigur că-L şi imită, după putere” , căci „singur Dumnezeu e bun prin fire; iar bun prin hotărârea liberă a voinţei este numai cel ce imită pe Dumnezeu”.

Sfinţii, după cum ne arată și Evanghelia, L-au mărturisit pe Dumnezeu înaintea oamenilor uneori și cu prețul propriei vieți, dar și L-au iubit cu adevărat pe Domnul, şi luându-şi crucea, și-au urmat Învățătorul. Ei au lăsat în urmă toate cele trecătoare ale acestei vieți, pentru a primi moştenirea vieţii veşnice.

„Toţi Sfinţii s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinţii Mucenici şi-au vărsat sângele lor, Cuvioşii Părinţi şi-au vărsat sudoarea şi lacrimile, au făcut experienţe duhovniceşti cu ei înşişi ca nişte buni botanişti, s-au jerfit pe ei înşişi din dragoste pentru chipul lui Dumnezeu şi ne-au lăsat reţetele lor duhovniceşti, ca prin ele să prevenim răul sau să ne tămăduim de bolile duhovniceşti, să dobândim sănătate şi, dacă vom fi cuprinşi de mărime de suflet şi vom vrea să-i imităm în nevoinţe, chiar să ne şi sfinţim,” ne spune Sfântul Paisie Aghioritul de curând canonizat.

Sfinţii, prin întreaga lor viață, ne-au arătat că sfinţenia nu este un privilegiu al anumitor persoane, ci este cu adevărat o posibilitate dar și o chemare a fiecărui creştin, pentru care calea îngustă a mântuirii este singura și unica posibilă.

Astfel sfințenia este o vocatie a noastră a tuturor, a celor care suntem mădularele Bisericii Lui Hristos, iar pentru a ne putea apropia de ea nu contează nici pregătirea noastră intelectuala, nici poziția sociala, nici modul prin care ne câștigăm „painea noastră cea de toate zilele“. Cu toții suntem chemati la sfințenie, ea devenind o misiune pentru fiecare dintre noi, ca membri al Bisericii lui Hristos. E adevărat că nu este o cale ușoară, dar nu am fost și nu suntem singuri: rugăciunea, credința şi nădejdea în Dumnezeu ne sunt un sprijin neclintit!

„Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (In. 16, 33)

Episcop Ioan (Moşneguţu)

sursa http://ioanmosnegutu.info