Sfinţii Mucenici Anichit, Fotie şi cei împreună cu dînşii

Fiind păgînul împărat Diocleţian în Nicomidia, cetatea Bitiniei, s-a mîniat pe creştini înaintea întregului sfat şi a pus de faţă în mijlocul cetăţii o mulţime de unelte spre muncire: săbii, cuţite, ţepi, unghii de fier, tigăi, roate, căldări şi toate cele scornite pentru muncirea cea cumplită. încă a gătit şi fiare înfricoşate, voind ca prin toate acelea să înfricoşeze pe cei numiţi cu numele lui Hristos.

Şi a trimis îngroziri înfricoşate şi pe la toate marginile împărăţiei Romei, poruncind ca pretutindeni să gonească, să muncească şi să ucidă pe creştini; şi multe hule vorbea asupra Unuia născut Fiul lui Dumnezeu.

In cetatea Nicomidiei era pe atunci un bărbat de neam bun, cinstit şi cu dregătoria comit, anume Anichit. Acela, umplîndu-se de rîvnă pentru Domnul Dumnezeu, a venit înaintea împăratului şi cu îndrăzneală a mărturisit pe Iisus Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, vorbind despre naşterea Lui cea dintîi fără de început şi despre întruparea cea de pe urmă, pe care a primit-o pentru mîntuirea noastră. Toate acestea le-a arătat cu îndrăzneală şi a batjocorit înşelăciunea idolească, numind pe zeii păgînilor surzi şi nesimţitori şi ocărînd pe cei ce li se închină lor. Iar la sfîrşit a zis: “O, împărate, îngrozirile tale gătite împotriva creştinilor şi puse înainte nu ne înfricoşează de fel; pentru că nu luăm în seamă nici o muncă, nici nu ne vom închina idolilor celor fără de suflet”.

Iar împăratul, umplîndu-se de mînie şi nesuferind să audă mai mult cuvintele lui cele despre Dumnezeu, a poruncit ca îndată să-i taie limba. Dar Sfîntul Anichit şi după tăierea limbii vorbea curat, slăvind pe Hristos. Deci a fost bătut cu vine de bou aşa de tare, încît şi oasele îi trecuseră prin piele. Iar el, răbdînd acea muncire cu bărbăţie ca în trup străin, striga cu glas tare către poporul care privea la dînsul, propovăduind pe Hristos că este Unul adevăratul Dumnezeu. După aceea, împăratul a poruncit să-l dea spre mîncare fiarelor. Deci, a dat drumul asupra lui unui leu înfricoşat, care răcnea foarte tare; dar acela, apropiindu-se de mucenic, s-a făcut mai blînd ca un miel şi se gudura la sfîntul, iar sudorile care erau pe fruntea mucenicului le-a şters cu laba ca şi cu un burete. Iar sfîntul a strigat, zicînd: “Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că m-ai izbăvit din dinţii acestei fiare şi mă rog Ţie, Stăpîne, ca şi în cealaltă nevoinţă să-mi întinzi ajutorul dreptei Tale, ca să pot birui mînia chinuitorului şi să mă învrednicesc a lua cunună de la Tine”.

Astfel rugîndu-se sfîntul, s-a făcut cutremur de pămînt şi a căzut capiştea lui Eraclie cu idolul lui, iar o parte din zidurile cetăţii s-au prăvălit şi au ucis pe mulţi din păgîni. Atunci împăratul a poruncit să i se taie capul mucenicului cu sabia. Şi cînd călăul a ridicat sabia să taie pe mucenic, îndată i-au slăbit mîinile şi a căzut la pămînt, şi astfel stătea nemişcat ca un nesimţitor. Văzînd aceasta Diocleţian, a poruncit să lege pe mucenic de o roată de muncire, ce era aşezată între nişte fiare ascuţite, să pună foc dedesubt şi să întoarcă roata ca să fie tăiat bucăţi de ascuţişul fiarelor şi, arzîndu-se de foc, să moară. Iar sfîntul mucenic, fiind legat de roată, a grăit: “Doamne, Iisuse Hristoase, dezleagă-mă din muncirea aceasta, pentru ca să nu se teamă cei ce privesc la mine; ci, văzînd grabnicul Tău ajutor, să se întărească a sta cu bărbăţie împotriva muncitorului şi să ia de la Tine cununa biruinţei”. Atunci îndată s-au dezlegat legăturile cu care era legat, roata a stat nemişcată şi focul s-a stins. După aceea chinuitorul a poruncit să umple o căldare cu plumb, s-o fiarbă şi să arunce pe pătimitor într-însa. Atunci s-a văzut îngerul Domnului intrînd cu mucenicul în căldare şi îndată plumbul s-a răcit ca gheaţa.

Astfel nevoindu-se Sfîntul Anichit pentru dreapta credinţă, o rudenie a lui, anume Fotie, văzînd puterea lui Hristos care păzea pe robul Său, a lepădat toată frica şi, ieşind din poporul care privea la privelişte, a alergat la sfîntul mucenic, cuprinzîndu-l pe dînsul cu dragoste şi sărutîndu-l; numindu-l părinte şi mijlocitor al mîntuirii sale şi arătîndu-se gata ca, împreună cu dînsul, să pătimească toate muncile pentru Hristos. Iar către împărat a strigat, zicînd: “Ruşi-nează-te, închinătorule de idoli, căci zeii tăi nu sunt nimic!” Atunci împăratul a strigat către slujitori: “Tăiaţi-l cu sabia!” Dar cînd unul din slujitori şi-a scos sabia să lovească pe mucenic, i s-au întors, prin puterea lui Dumnezeu, mîinile cu sabia spre sine şi, lovindu-se peste genunchi, a căzut la pămînt şi a pierit. Iar Sfîntul Fotie şi cu Sfîntul Anichit au fost legaţi cu lanţuri de fier şi împreună închişi în temniţă.

Apoi, după trei zile, Diocleţian scoţînd pe mucenici, a zis către dînşii: “De mă veţi asculta pe mine şi de vă veţi închina zeilor, vă voi cinsti cu cinste mare şi vă voi îmbogăţi cu averi”. Iar sfinţii au răspuns: “Cinstea şi bogăţia ta să fie cu tine întru pierzare!” Atunci muncitorul, mîniindu-se, a poruncit ca să-i spînzure goi la muncire şi cu unghii de fier să le strujească trupurile lor; apoi cu lumînări aprinse să le ardă şi după aceea să-i ucidă cu pietre. Dar întru toate muncile acelea, sfinţii se veseleau, mulţumind lui Dumnezeu, ca şi cum nu simţeau nici o durere, căci Domnul îi păzea pe ei nevătămaţi, pentru slava sfîntului Său nume. După aceasta i-a legat de picioarele unor cai sălbatici, dar nici aşa nu au fost biruiţi de cei ce-i munceau, pentru că au fost păziţi fără vătămare şi, fiind tîrîţi, mergeau ca într-o căruţă şi cîntau puterea cea nebiruită a Domnului şi unul cu altul se întăreau prin cuvinte.

Iar caii cei sălbatici deodată stînd, picioarele sfinţilor s-au dezlegat şi s-au sculat sănătoşi. Atunci chinuitorul iarăşi a poruncit ca să-i bată pe ei foarte tare şi, amestecînd oţet cu sare, să toarne pe rănile lor şi după aceea să-i arunce în temniţă. Astfel au petrecut sfinţii în temniţa aceea trei ani. Iar după ce a trecut acel timp, iarăşi i-a scos la muncire şi chinuitorul a poruncit ca trei zile să ardă baia poporului cea de piatră şi să închidă într-însa pe mucenici; dar sfinţii rugîndu-se lui Dumnezeu în baia aceea, deodată baia s-a despicat şi, izvorînd apă, le-a fost lor spre răcorire.

Iar după două zile, slujitorii deschizînd baia, au văzut într-însa pe sfinţi vii, umblînd şi cîntînd, şi au spus despre aceasta împăratului. Dar el, necrezîndu-i, s-a dus singur ca să-i vadă, iar sfinţii, văzînd pe împărat, au strigat către dînsul: “Iată noi, o, muncitorule, în toate muncile ne-am arătat biruitori, iar tu eşti biruit şi ruşinat!” Atunci împăratul, întorcîndu-se cu ruşine, a poruncit să-i prindă pe mucenici şi să-i ţină legaţi, pînă ce va socoti cum îi va pierde. Apoi a făcut un cuptor mare şi l-a întărit cu patru stîlpi de fier, în care putea să încapă mulţime de oameni, şi l-a ars, precum a ars Nabucodonosor cuptorul Babilonului, vrînd să arunce într-însul spre ardere, nu numai pe aceşti doi mucenici, ci şi pe toţi creştinii care i-ar fi aflat. Dar creştinii, cu femeile şi cu copiii, neaşteptînd tragerea şi aruncarea în cuptor de către păgîni, singuri spre dînsul alergau cu grăbire şi cu mare glas strigau: “Creştini suntem şi cinstim pe Unul Dumnezeu!” Iar Sfinţii Mucenici Anichit şi Fotie au intrat cei dintîi în cuptorul acela; apoi şi toată mulţimea creştinească care se adunase acolo, ridicîndu-şi mîinile spre cer şi rugîndu-se, s-au aruncat în mijlocul cuptorului şi strigau din văpaie, zicînd: “Mulţumim Ţie, Atotputernice Dumnezeule Tată, că prin Unul născut Fiul Tău, prin Domnul nostru Iisus Hristos ne-ai adunat pe noi la această cunună mucenicească. Rugămu-ne Ţie, Preamilostive, întinde de sus mîinile Tale şi primeşte sufletele noastre întru odihna cea veşnică, pe care ai gătit-o mărturisitorilor Tăi”.

Astfel rugîndu-se, s-au sfîrşit, iar Sfinţii Anichit şi Fotie au stat vii trei ceasuri în cuptorul acela. Apoi, rugîndu-se, şi-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu. Şi trăgînd slujitorii cu cîrlige de fier trupurile celor doi sfinţi, i-au văzut că erau atît de nevătămaţi de foc, încît nici de perii lor nu se atinsese focul. Deci mulţi din cei necredincioşi au crezut în Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.