Sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Răcăria, r. Rîșcani
20:49, marți, 7 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: protopopiatul riscani, Răcăria, riscani, sfintirea bisericii
În dimineaţa zilei de marți, 7 noiembrie 2017, credincioşii din s. Răcăria, r. Rîșcani, de la mic, la mare, l-au întâmpinat cu deosebită bucurie pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova – Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din localitate, recent renovată.
Serviciul divin, la care au participat alături de Înaltpreasfinţia Sa, Prot. mitr. Sveatoslav Ungureanu, Protopop de Rîșcani, Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari și un numeros sobor preoțesc, a început cu rânduiala de sfinţire a bisericii, după care, la Vohodul Mic, părintele-paroh Constantin Rîciu a fost avansat de către Mitropolit în treapta de protoiereu și decorat cu dreptul de a purta palița și crucea cu pietre scumpe, pentru munca depusă cu sârguinţă spre binele şi propășirea Comunității Ortodoxe din Răcăria.
Protopopul bisericilor din raionul Rîșcani, Prot. mitr. Sveatoslav Ungureanu a fost decorat cu Ordinul „Meritul bisericesc”, de gradul III, iar la raportul acestuia, mai mulți slujitori din circumscripție au primit distincții bisericești.
După Liturghie a fost săvârşită sfinţirea exterioară a bisericii, iar mai târziu a urmat un Tedeum de mulţumire.
Mai târziu, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii din Răcăria cu ocazia acestui eveniment de suflet, exprimându-şi speranţa că și pe viitor, această biserică va reuni oamenii pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale.
Pentru aportul deosebit la renovarea bisericii din Răcăria, dl Vasile Pascari a fost decorat cu înalta distincție eclesială „Meritul bisericesc”. La fel și alți ctitori au primit distincții din partea Mitropolitului.
Întâistătătorul a mulţumit ctitorilor pentru frumoasele gesturi care le-au făcut, contribuind conform posibilităţilor la renovarea bisericii din Răcăria, făcând astfel un lucru bineplăcut oamenilor şi lui Dumnezeu.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din sat, pentru îndemnurile primite, dar şi pentru susţinerea morală primită din partea arhiereului.
La final, Vlădica Vladimir a împărțit copiilor adunaţi cărțulii de rugăciune, spre întărire și creștere duhovnicească şi amintire a acestei frumoase întâlniri.
Tot în această zi, Mitropolitul Vladimir însoțit de Protopopul de Rîșcani, Prot mitr. Sveatoslav Ungureanu a vizitat biserica în construcție din satul Nihoreni și Liceul Teoretic „Liviu Damian”, din orașul Rîșcani.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Răcăria
Scurt istoric:
Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din satul Răcăria a fost construită între anii 1905-1918, cu aportul creștinilor din localitate. Este din lemn, în formă de cruce, lungime 25×10 m, acoperită la început cu tinichea. Înăuntru se afla un iconostas de mare valoare și multe icoane poleite cu aur.
Biserica a activat pînă în anul 1940, când a fost închisă de atei, iar obiectele de cult au fost distruse. Din 1960 pîna în 1990 aici s-a aflat un depozit de chimicale.
După o reparaţie capitală, biserica a fost redeschisă în anul 1991 și sfințită în 1992.
În 1992 a fost numit paroh preotul Vasile pînă în 1996. În 1996 a fost numit paroh preotul Serghei Botezatu pînă în 2002. În 2002 a fost numit paroh arhim. Irineu (Timofti) pînă în 2010, octombrie. Din 17 octombrie 2010 a fost numit paroh preot Adrian Ciobanu. În prezent parohul bisericii este părintele Constantin Rîciu.