Sfinţirea unei troiţe în Parohia Camencea - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sfinţirea unei troiţe în Parohia Camencea

22:00, marți, 16 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: ,

Duminică, 14 iunie 2020, Protopopul bisericilor din raionul Orhei, Prot. mitr. Iulian Rață, înconjurat de un sobor preoțesc , a sfințit troița „Sf. Treime”, din satul Camencea, raionul Orhei.

Slujba de sfinţire a fost oficiată după Sfânta Liturghie, încununând sărbătoarea camencenilor.

Această răstignire a fost ctitorită de doamana Nina Bîtcă, băștinașă din Camencea, în memoria părinților Ion, Feodosia Vrabie și strămoșilor.

A fost un moment deosebit de important pentru parohia noastră, la care au participat mai mulți părinți, dar și credincioși. Pentru noi toți, ziua de astăzi (n.r. duminică, 14 iunie 2020) a fost înălțătoare mai ales că slujba a avut loc acum, în Duminica a I-a după Cincizecime, când cinstim pe toți sfinții cei știuți și neștiuți, a menționat  pr. paroh Andrei Popa.

Părintele protopop Iulian Rață a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa crucii în viaţa spirituală a creştinilor, arătând care este semnificaţia aşezării crucii la intrarea în localităţi sau la ieşirea spre ţarină.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com