Simpozion internaţional dedicat părintelui Paisie Aghioritul, la Neamţ - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Simpozion internaţional dedicat părintelui Paisie Aghioritul, la Neamţ

9:38, joi, 13 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , ,

Invitaţi de marcă la Centrul social-cultural „Sf. Paisie“ de la Mănăstirea Neamţ.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi organizează, în perioada 13-15 noiembrie 2014, Simpozionul internaţional „Întâlnirea cu părintele duhovnicesc: cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)“. Evenimentul are loc la Mănăstirea Neamţ, la Centrul social-cultural „Sf. Paisie“.

Programul evenimentului va debuta astăzi, 13 noiembrie, cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi. Sesiunea de deschidere a simpozionului va avea loc începând cu ora 9:30, moderator fiind pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Printre invitaţii care susţin lucrări în cadrul evenimentului se numără: prof. Georgios Mantzaridis, prof. Anestis Keselopoulos, pr. prof. Constantin Coman, Athanasie Rakovalis, arhim. Theoclit Bolcas, arhim. Ioan Harpa, ierom. Athanasie Simonopetritul, pr. Petru Sidoreac, arhim. Kasianos el Inati. Aceştia vor aborda teme ce au ca punct central viaţa, învăţăturile sau opera cuviosului părinte Paisie Aghioritul.

Totodată, în zilele premergătoare simpozionului au avut loc încă două evenimente deosebite: festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi prof. Georgios Mantzaridis şi conferinţa „Părintele Paisie Aghioritul – un om pentru veacul nostru“, desfăşurată sub egida manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA. La acest eveniment, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ l-a adus în atenţia publicului pe părintele Paisie Aghioritul, prin intermediul a două personalităţi teologice din spaţiul grecesc care l-au cunoscut pe părintele Paisie: Georgios Mantzaridis şi ierom. Athanasie Simonopetritul, participanţi la simpozionul de la Mănăstirea Neamţ.

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com