Slujbă praznicală la Catedrala Mitropolitană
6:43, luni, 22 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: mitropolit vladimir, Nașterea Maicii Domnului, sarbatoare praznicala

Cu prilejul praznicului Nașterii Maicii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, dimpreună cu slujitorii Catedralei Centrale, a săvrșit un serviciu divin festiv la care au participat nenumărați credincioși, de la mic la mare, dornici de oblăduirea și rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.
Vlădica Vladimir a vorbit enoriașilor despre importanța acestei zile pentru întreaga creștinătate și despre felul în care, orice om cu dragoste de cele sfinte, trebuie să petreacă acest eveniment, manifestând cinstirea cuvenită pentru Maica Domnului și pentru Dumnezeiescul său Fiu.
După ce Mitropolitul, preoții și enoriașii i-au dat laudă lui Dumnezeu înălțând spre Cer Rugăciunea Domnească, a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire, prin care cei prezenți în sfântul lăcaș și-au arătat recunoștința față de Atotțiitor pentru nețărmuitele Sale binefaceri.
La finalul slujbei, creștinii au primit binecuvântările Înaltpreasfinției Sale, mergând spre casele lor cu nădejde în suflet și bucurie duhovnicească.
sursa mitropolia.md

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat, luni, 9 noiembrie 2026, Catedrala Episcopală „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cahul. Înaltpreasfinția...
Luni, 9 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a efectuat o vizită canonică în Eparhia de...
Duminică, 8 noiembrie 2026, de sărbătoarea închinată Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
Joi, 5 noiembrie 2026, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit în vizită de curtoazie, la Palatul Mitropolitan din Chișinău, pe Excelența...
Stimați pedagogi și dascăli, Dragi slujitori ai școlii și ai educației, Iubiți fii și fiice duhovnicești, Ziua Mondială a Educației...
În contextul vizitei de sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Casa de Milostenie „Sfânta Cneaghină Elizaveta” din Chișinău, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a vizitat sâmbătă, 26 septembrie, biserica „Sfinții Moldovei” și Casa de Milostenie...
