Slujire arhierească în Duminica a II-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Slujire arhierească în Duminica a II-a după Cincizecime la Mănăstirea Curchi

15:53, duminică, 26 iunie, 2022 | Cuvinte-cheie:

In Duminica a II-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica principală a mănăstirii Curchi, catedrala cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Evanghelia acestei Duminicii relatează concis, fără multe amănunte, chemarea la apostolat, de către Hristos, a primilor Săi Ucenici. Evanghelistul Matei ne spune că Mântuitorul „a văzut doi frați, pe Simon cel ce se numește Petru și pe Andrei, fratele său, care aruncau mreaja în mare, că erau pescari, și le‑a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!» Iar ei, îndată, lăsându‑și mrejele, au mers după El.

Apostolii au fost chemaţi ca viaţa lui Hristos să devină viaţa lor. Sfântul Apostol Pavel spune, în Epistola către Galateni (2, 20), că «nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine». El nu mai trăieşte pentru sine, ci toată viaţa lui este dăruită lui Hristos. Este o chemare nu doar pentru apostoli, ci și pentru fiecare dintre noi. „Să răspundem şi noi la chemarea Mântuitorului, fără zăbavă şi părăsind obiceiurile păcătoase de până acum, ascultând îndemnul stăruitor al Bisericii, la sfintele slujbe: „Pe noi înşine şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Numai aşa putem fi adevăraţi ucenici ai Lui şi numai ca ucenici ai Lui ne vom putea învrednici să ne împărtăşim de făgăduinţa Lui cea plină de bucurie: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi sluga Mea,” – ne îndeamnă pr. Petroniu Tănase.

Evanghelia chemării la apostolie de astăzi, ne spune că atunci când te cheamă Dumnezeu, și suntem chemaţi neîncetat, să nu stăm pe gânduri. El ne cheamă să alegem între două căi, care se află în „competiție” pentru sufletele noastre. Oare vom putea spune: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice” (Ioan 6, 68). Domnul Iisus Hristos are cuvintele vieții veșnice. Important e să le dorim, să le primi și să trăim aceste cuvinte.

Chemarea către sfințenie și mântuire rămâne la fel de puternică peste veacuri și ne este adresată cu iubire veșnică și jertfitoare, depinde de fiecare dintre noi cum îi vom răspunde.

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com