Smerenia este un sinonim al iubirii…
9:36, vineri, 1 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: cei din urma, cei dintai, dumnezeu, egoism, har, iubire, Maica Gavrilia, mandrie, orb, primul, sfaturi duhovnicești, smerenie

Este foarte greu să te lupți cu mândria. Pentru că egoul nostru s-a amestecat cu acest monstru și nu ne dăm seama. Suntem orbi. „Orbi care îi conduc pe orbi”. Și mai e ceva. Încă din copilăria noastră, ni se spune: „Fii primul din clasă… Nu fi ca acel copil.” Ce înseamnă acest lucru? Deoarece „cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.” Dar până când înțelegem noi asta…
Mândria este cel mai mare păcat al omului. Ea izvorăște din întuneric – cu adevărat, din întuneric. Mândria și egoismul: merg mână în mână. Unde este harul lui Dumnezeu, acestea două nu pot fi. De aceea, atunci când spunem că cineva este un „mare om”, prima trăsătură a caracterului său care ne face să-l considerăm „mare” este smerenia lui. Pentru că smerenia este un sinonim al iubirii…
Din Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, 2014, p. 453



Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău