Starețul Efrem Katunakiotul: Rugăciunea, metania, milostenia atrag mila lui Dumnezeu

Când faci rucodelie sau vreo altă ascultare să nu lași rugăciunea, pentru că ea te îndumnezeiește. Primul lucru pe care îl veți simți, părinților, este bucuria. Primul stadiu prin care veți trece, spunând rugăciunea, este bucuria. Iar ea nu este nimic altceva decât o pietricică în întinderea mării, este semnul că înlăuntrul tău începi să te luminezi. De aceea rostește rugăciunea, rostește mereu rugăciunea, iar aceasta te va aduce la o stare mult mai înaltă, pe care nici măcar nu ți-o poți închipui.

Elevul școlii primare nu poate înțelege cele ce se învață la liceu și nici cel de la liceu nu poate înțelege cele ce se învață la universitate. Dar când harul vine înlăuntrul tău, vei înțelege că ești elev de liceu sau student la universitate.

* * *

Atunci când un călugăr a mers la toaletă rostind rugăciunea, i s-a arătat diavolul, spunându-i: „Bre, rugăciunea pe care o spui tu este murdară”. Iar călugărul i-a răspuns: „Ascultă, lepădatule de slava dumnezeiască: ceea ce iese din trupul meu merge jos, iar ceea ce iese din suflet merge sus, și nu au nici o legătură una cu alta”.

* * *

Mai sus de chilia noastră locuia un călugăr care, potrivit judecăților lui Dumnezeu, era demonizat. Bătrânii nu puteau să vină jos la chilia noastră să se împărtășească și de aceea mergeam eu sus la chilia lor, acolo unde este acum părintele Ghedeon, și îi împărtășeam. Mergeam în Sfântul Altar, scoteam cutiuța cu Sfintele Taine, iar bătrânii veneau în fața Sfintelor Uși și îi împărtășeam. Odată călugărul demonizat mi-a psus:
– Diavolul stă în spate, în pronaos.
– Îl vezi? l-am întrebat.
– Da, îl văd, mi-a răspuns acesta. Și a continuat: Când spun rugăciunea o dată, diavolul se tulbură, când o spun a doua oară, spumegă, iar la a treia rugăciune se face nevăzut.
Iată puterea rugăciunii! Aceasta o spun și cărțile noastre.
– Fiul meu, spunea un stareț, rostește rugăciunea!
– O spun, dar nu înțeleg nimic.
– Tu nu o înțelegi, dar diavolul o înțelege și fuge.
Să spunem și despre minunea care s-a făcut cu coșul.
Un stareț i-a spus ucenicului său:
– Vino aici, fiul meu, ia coșul și mergi sus la cișmea ca să-l umpli cu apă.
– Părinte, doar nu mi-am pierdut mințile. Cum să umplu coșul cu apă?
– Bine, fiul meu, dar nu mi-ai spus că vrei să vezi o minune? Nu vrei să vezi ce putere are rugăciunea?
– Vreau, părinte, a răspuns ucenicul.
– Ei, atunci fă ceea ce ți-am spus, dar să rostești și rugăciunea. Tot timpul să spui rugăciunea.
– Să fie binecuvântat!
Apoi ucenicul a plecat rostind neîncetat rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Ajungând la cișmea, a umplut coșul cu apă, fără ca aceasta să curgă pe jos, pentru că el continua să rostească rugăciunea. În acest timp starețul se ruga lui Dumnezeu să arate ucenicului său minunea. Văzând coșul plin cu apă, alergă să îl arate starețului. Pe drum însă i s-a arătat diavolul în chip de om și i-a spus:
– Călugăre, unde mergi?
– Merg la starețul meu.
– Cum te cheamă?
– Gheorghe.
– Câți ani ai de când ești călugăr?
– Cinci-șase ani.
– Ce rucodelie faci?
– Fac peceți.
Și astfel începând grăirea în deșert, a părăsit rugăciunea. De aceea apa a curs jos, iar el s-a dus la stareț cu coșul gol.
– Ce s-a întâmplat, fiul meu?
– Părinte, asta și asta.
– Ai lăsat rugăciunea, fiul meu, și de aceea a curs apa. Atunci când spuneai rugăciunea, coșul ținea apa, însă atunci când te-ai oprit și ai început grăirea în deșert, apa a curs jos.

* * *

Cei mai mulți dintre închinătorii care vin la Katunakia mă roagă să le spun ceva. Atunci eu le spun: în douăzeci și patru de ore, afierosiți măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să țineți metania în mână. Să faceți aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiți cu implorare, rugător, plângător: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”.

Cultivați aceasta și veți vedea ce rod va face. De la jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, această treabă trebuie să o fac acum”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să treacă prin mintea ta. Închide telefonul, termină-ți toate treburile și fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult și vei vedea că acest copăcel pe care îl plantezi acum mâine-poimâine va face rod. Și Sfântul Ioan Gură de Aur, și Sfântul Vasile cel Mare de la aceasta au început. Un mic copăcel și au devenit luminători ai lumii.

* * *

Rugăciunea, metania, milostenia atrag mila lui Dumnezeu. Nici un păcat nu poate birui mila lui Dumnezeu.

* * *

Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situație grea. Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar și un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.

* * *

Rugăciunea minții îl aduce pe om puțin câte puțin la starea de har de la Botez.

Colecția Părinți Athoniți, 8, „Starețul Efrem Katunakiotul”, Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura „EVANGHELISMOS”, 2004