Suferința poate naște ceva sincer

Cam in urma cu un an, intr-o călătorie cu trenul, am avut o discuție lunga cu un tânăr american. Mă întâlnise, aparent, din întâmplare (desigur, in viața nu exista întâmplare) și mi-a spus ca învăța limba rusa.

Era un căutător in domeniul religiei care fusese in tot felul de așa-zise grupări creștine, dar negăsind altceva decât ipocrizie și falsitate fusese gata sa renunțe cu totul la religie. Atunci însa a auzit ca poporul rus suferea pentru credința. Acolo unde este suferința, s-a gândit el, poate ca exista ceva autentic și nu falsitatea pe care o avem noi in America. Așa ca studia limba rusa cu scopul de a se duce in Rusia, unde spera sa întâlnească oameni cu adevărat creștini. Ca preot ortodox rus ce eram, am fost impresionat sa aud acest lucru, caci el nu văzuse niciodată un preot ortodox și nici nu participase la vreo slujba ortodoxa.

Am discutat îndelung despre religie și am văzut ca părerea lui era destul de corecta: suferința poate naște ceva sincer, in timp ce viața noastră blândă poate sa genereze foarte ușor falsitate.

In secolul patru, un mare teolog ortodox, Sfântul Grigorie de Nazianz (numit și Teologul), descria religia noastră ca „Ortodoxie a suferinței” – caci așa a fost de la început și de-a lungul întregii istorii a Bisericii.

Adepții Dumnezeului răstignit au suferit torturi și persecuții. Aproape toți Apostolii au murit ca martiri; Petru a fost răstignit cu capul in jos, Andrei a fost răstignit pe o cruce in forma de X. In primele trei secole creștine, credincioșii au fugit in catacombe și au indurat suferințe extraordinare. Intr-o atmosfera de neîncetata așteptare a morții, acolo, in catacombe s-au alcătuit sfintele slujbe ale Bisericii – pe care le celebram și astăzi intr-o forma foarte puțin schimbata fata de atunci. După perioada catacombelor a urmat lupta pentru păstrarea purității credinței, când mulți învățători au încercat sa substituie dumnezeieștile învățături revelate, date de Domnul nostru Iisus Hristos, cu opinii personale. In veacurile ce au urmat, popoarele ortodoxe au fost invadate de arabi, turci și alte popoare necreștine si, in final – in zilele noastre -, de comuniști. Comunismul, care a persecutat religia cum n-a mai făcut-o nimeni înainte, a atacat mai întâi de toate exact teritoriile ortodoxe ale Europei de Est. După cum se poate vedea, acum credința noastră este o credința a suferinței; si, in aceasta suferința, ceva continua sa ajute inima omului sa primească revelația lui Dumnezeu.

Părintele Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Editura Christiana, p. 13