Sus să avem inimile!

Hristos S-a Înălţat!

Iată şi Înălţarea Domnului…

Timpul se scurge inevitabil, ca nisipul printre degete, iar noi cu paşi mărunţi dar siguri ne apropiem de Veşnicie. Timp de 40 de zile am împărtăşit bucuria Învierii Domnului tuturor celor din jur, şi acum îl cântăm pe Hristos Cel Înălţat: „Înălţatu-Teai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi, cu făgăduinţa Sfântului Duh!” Cele cereşti şi cele pământeşti se bucură, văzând slava lui Dumnezeu. Iar dacă nu o vedem… Dacă nu-L vedem pe Hristos Cel Născut, Botezat, Schimbat la Faţă Înviat, Înălţat, vai nouă! Pentru că dacă nu-L vedem azi, în viaţa vremelnică, nu-L vom vedea nici mâine, în viaţa veşnică.

Prin înălţarea Sa Mântuitorul ne arată că patruzecimea pământească în mod inevitabil se va sfârşi. Cel Care S-a făcut om, ca omul să se facă asemenea lui Dumnezeu, ne arată că şi noi vom fi luaţi la Ceruri şi vom fi înfăţişaţi înaintea Dreptului Judecător. Hristos, om adevărat şi Dumnezeu adevărat, stă de-a dreapta Tatălui, chemându-ne şi pe noi de-a dreapta Sa. Înălţându-se la Ceruri şi stând de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, Hristos ne arată că în pofida tuturor legăturilor pământeşti, totul este cu putinţă omului care crede. Dar slăvita înălţare a Domnului la Cer este precedată de vieţuire desăvârşită, propovăduirea Învierii, de răbdarea scuipărilor şi lovirilor, de pătimirea pe Cruce, de Învierea Mântuitorului. Şi Hristos ne învaţă: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14, 6). Nu este altă cale de înălţare a omului, decât prin Hristos, prin urmarea exemplului Său.

Încă înaintea Patimilor Sale celor mântuitoare, Hristos le spune ucenicilor că se Va duce la Tatăl (Ioan 14, 12), şi îi mângâie cu făgăduinţa Duhului Sfânt: Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” (Ioan 14, 6-7). Iar imediat înainte de Înălţarea Sa, Mântuitorul întăreşte această făgăduinţă: Şi iată Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu” (Luca 24, 49), Duhul Sfânt, Mângâietorul prin Care Hristos rămâne împreună cu toţi credincioşii, până la sfârşitul veacului (Matei 28, 20).

Toate praznicele bisericeşti, toate evenimentele din viaţa Bisericii ne îndeamnă să facem o introspectivă în sufletele noastre şi să ne judecăm pe noi înşine – cine sunt eu, unde sunt în raport cu Dumnezeu, încotro mă îndrept? Şi dacă idealul omului creştin este Hristos, atunci şi vieţuirea Mântuitorului pe pământ trebuie să fie modelul de viaţă al creştinului. Oricât de departe am fi de acest ideal, Hristos ne încurajează: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Având această mărturie puternică, întărită de vieţile Sfinţilor şi de exemplul lor inspirat, nu mai putem păstra legăturile materiale. Este bine şi este important să înţelegem că viaţa noastră pământească este doar o pregătire către biruinţă, către veşnicie. Şi ferice de cel care înţelege acest lucru la timp şi începe să muncească asiduu pentru a se elibera de lanţurile grele ale patimilor, înălţându-şi inima către Cer, la îndemnul liturgic „Sus să avem inimile!”

Pr. Constantin Cojocaru

sursa http://preotconstantincojocaru.blogspot.com