Susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină” - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”

21:00, sâmbătă, 13 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

În perioada 8-12 iunie 2015 a avut loc  susţinerea tezelor de masterat la Programul „Studii Filologice și spiritualitate creștină”. Programul de masterat în cauză oferă o dublă perspectivă a studiilor: filologică şi teologică. Proaspeţii absolvenţi ai studiilor de master au demonstrat multă responsabilitate, sârguinţă şi incontestabile capacităţi de cercetători.

Susţinerea tezelor de master a fost o adevărată probă de inteligenţă şi creativitate, care a scos în evidenţă simţul lingvistic, pregătirea enciclopedică, vastele cunoştinţe atât în materie de filologie, cât şi teologie a masteranzilor.

Temele abordate au dezvăluit preocupările masteranzilor de a elucida multiple probleme de terminologie, semiotică, teologie, etică ş.a. şi nivelul avansat de realizare a finalităţilor scontate. Masteranzii se orientează foarte bine în temele respective, răspunsurile adecvate la întrebări pun în lumină aspecte controversate.

De la acest program de studii au finalizat și au susținut tezele următorii masteranzi:

Agache Diana – „Conceptul de credinţă în tradiţia creştină şi în cea antică clasică”

Balan Cristina – „Elemente ale discursului repetat în poezia lui Alexei Mateevici”

Butnaru Petru – „Explicarea Simbolului de credinţă la disciplina „Religie”

Buzu Sergiu – „Semantica ecumenismului şi interpretările contemporane”

Colesnic Irena – „Specificul semantic al derivatelor cu prefixul ne- în limbajul religios”

Cristea Vadim – „Semn, simbol şi cuvânt în iconografia ortodoxă”

Lozan Natalia – „Lexicografie religioasă – aspecte diacronice şi sincronice”

Plugariov Natalia – „Aspecte funcţional-semantice ale terminologiei religioase din limbile romanice”

Radu-Tataru Anastasia – „Nume ale Divinităţii în rugăciunea creştină”

Scutaru Alexandru – „Terminologia liturgică în limba română: analiză semantică şi etimologică”

Slănină Serghei – „Conguraţia câmpurilor semantice opozitive smerenie/ mândrie în lucrările lui Ion Druţă”

Tudor Ion – „Cântarea cântărilor (comentariu lingvistic)”

Zgurean Marcel – „Fenomenele de extensiune şi restricţie semantică în terminologia ecleziastică”

Comisia pentru susţinerea tezelor de master  a constatat cu o satisfacţie deosebită maturitatea ştiinţifică a lucrărilor, atitudinea serioasă şi responsabilă a tuturor masteranzilor, componenţa creativă pronunţată, argumentarea ştiinţifică la nivelul exigenţelor.

În ziua de 13 iunie , masteranzii, care au susținut cu brio examenele și tezele de magistru în științe socio-umane au participat la un Te Deum de mulțumire care a avut loc la mănăstirea Curchi, după care împreună cu profesorii au participat la o agapă frațească.

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com