Tabăra Sfântului Spiridon - Vacanța din curtea bisericii - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Tabăra Sfântului Spiridon – Vacanța din curtea bisericii

23:38, vineri, 21 iulie, 2023 |

În perioada 10-16 Iulie, 2023 la biserica Sfântul Ierarh Spiridon din Chișinău a avut loc tabăra de vară pentru copii, cu genericul: “Cântăm și pictăm pentru Hristos”, ediția a III-a.

Tabăra din acest an s-a bucurat de prezența a 35 de copii din diferite sectoare ale orașului, dar și din suburbii.

În cadrul acestei tabere copiii au petrecut o săptămână din vacanţa de vară, chiar în curtea bisericii, prilej de a fi mai aproape de Dumnezeu şi de biserică, să revadă prieteni dragi şi să lege noi prietenii, să se participe la jocuri de logică, să meargă la muzeu, la teatru, în parc și să înveţe lucruri noi şi folositoare pentru suflet. Totodată, participarea la tabără a fost un bun prilej de consolidare a cunoștințelor creștin-ortodoxe ale copiilor.

Copii au însușit mai multe cântări bisericești și au pictat chipuri de sfinți și biserici. S-a beneficiat de asemenea de prânz zilnic, materiale didactice, toate cu titlu gratuit. S-au reuşit vizite la Muzeul de Istorie și Etnografie, la Teatrul Republican de Păpuși Licurici, dar și ieșiri în Parcul Central Ștefan cel Mare din Chișinău.

Copiii aflați mai aproape Dumnezeu se dăruiesc spre formare, comunicare şi bucurie, iar prin organizarea într-o formulă mai diferită a taberelor de acest fel și într-un spațiu diferit decât cele din jur, Ortodoxia are de câștigat și chiar îmbrățișează câteva inimi în plus.

Mulțumim Domnului, pentru că ne-a dat suficiente puteri pentru a petrece timpul constructiv împreună cu copilașii, în curtea bisericii. Fiecare părticică din inima noastră pe care am dăruit-o copiilor, sunt convinsă că se va transforma în iubire mai întâi de toate, față de Domnul și față de cei de aproape.

Nădăjduim să reușim în continuare ca ușile bisericii Sf. Spiridon al Trimitundei să fie deschise pentru asemenea lucrări care aduc lumină copiilor noștri.

a consemnat presb. Magdalena Bortă

Sursa: https://biserica-spiridon.info/

User-agent: Amazonbot # Amazon's user agent Disallow: /
Contact Form Powered By : XYZScripts.com