Articole din rubrica Acatiste, Articole
Acatistul Sfinților Mucenici Cosma și Damian – doctorii cei fără de arginţi
După rugăciunile începătoare obligatorii: Condacul 1 Cei aleşi făcători de minuni, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi doctori prea înţelepţi, care în dar daţi sănătate celor ce sunt în boli, cele de laudă aducem vouă, sprijinitorilor noştri şi ajutătorilor întru necazuri; iar voi, fiind vase alese ale harului, vindecaţi rănile noastre cele sufleteşti şi…
6:00, sâmbătă, 13 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Leontie, Episcopul Rădăuţilor
După obişnuitul început, se zic: CONDACELE ŞI ICOASELE: Condacul 1 Preacuvinciosul ierarh, iubitoruluide nevoinţe duhovniceşti, înţeleptului păstor al turmei celei cuvântătoare încredinţate din voia lui Dumnezeu, folositorului celor bolnavi şi întăritorului dreptei credinţe cu dragoste să-i cântăm: Bucură-te, preacuvioase Părinte Ierarhe Leontie! Icosul 1: Auzind glasul Evangheliei – „intraţi pe poarta cea strâmtă şi mergeţi…
5:41, sâmbătă, 13 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț
Troparul Sfântului De Dumnezeu purtătorule părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor şi al credincioşilor podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor din necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare…
11:21, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea
Te Deum de pocăinţă întru Slava Sfintei Treimi
Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Slavă Ţie, Dumnezeul nostru… Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori). Psalmul 90 Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului:…
11:15, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia
Rugaciunile incepatoare dupa care : Condacele si Icoasele: Condacul 1 Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia! Icosul 1 Îngerească viaţă din copilărie…
11:13, duminică, 7 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail
Rugaciunile incepatoare, apoi: Condac 1 Îngrozirile şi făgăduinţele tiranului defăimându-le bărbăteşte, stâlpule neclintite, împreună cu cei de un sânge, ai pătimit, mare cugetătorule. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi, Manuile, din primejdii ca să stirgăm ţie: Bucură-te, mucenice mult pătimitorule! Icos 1 Troiţa cea nezidită învăţând-o treimea mucenicilor, de la…
12:23, duminică, 30 iunie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfintei Muceniţe Achilina
Rugăciunile începătoare, obligatorii: Condac 1. Tărie îngerească a iubirii de Dumnezeu te-ai făcut, Sfântă Fecioară şi Muceniţă Achilina, şi alergare învăpăiată de dumnezeiescul dor spre Mirele Hristos. Pentru aceasta, după cuviinţă îţi strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Muceniţă Achilina, pătimitoare de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos! Icos 1. Părinţii tăi au primit credinţa în Hristos chiar…
10:07, miercuri, 26 iunie, 2013 | Continuarea
Acatistul Pogorârii Sfântului Duh
Rugăciunile începătoare Condacele şi Icoasele Condac 1 Pogorâtu-Te-ai Doamne să zideşti Universul cel văzut şi pe cel nevăzut, iar cu Măiestria Dumnezeiască pe toate le-ai lucrat şi bine le-ai pus de aceea noi văzând Opera Ta Sfântă Te rugăm: Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi robii Tăi cei păcătoşi! Icos 1 Doamne…
12:01, sâmbătă, 22 iunie, 2013 | Continuarea
Ne putem ruga părinților necanonizați?
Rugăciunea este vorbirea noastră curată cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Orice rugăciune adresata unui sfânt se înalță, în chip mijlocit, către Dumnezeu, izvorul a toată sfințenia și a tot darul cel desăvârșit. Urmând cuvântul Apostolului Iacov, care zice: “Rugați-vă unul pentru altul, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16), sfinții au…
8:54, miercuri, 29 mai, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfintei Marii Muceniţe Irina Împărăteasa
Rugăciunile începătoare Condacul 1 Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară! Icosul 1…
8:45, sâmbătă, 18 mai, 2013 | Continuarea
Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,…
12:51, vineri, 10 mai, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi(de trei…
9:46, luni, 6 mai, 2013 | Continuarea
Pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în Bucureşti, aproape de biserica Sfîntul Visarion. Din sfîntul botez a primit numele de Constantin. Părinţii săi se numeau Antonie şi Floarea şi erau foarte evlavioşi. Cel mai mare dintre copiii lor a fost în tinereţe preot de mir; apoi, intrînd în viaţa…
9:02, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica
Acatistul Sfantului Calinic de la Cernica (11/24 aprilie) Condacul 1 Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste siturile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite! Icosul 1…
9:00, miercuri, 24 aprilie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfintei Maria Egipteanca
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule,…
5:46, sâmbătă, 20 aprilie, 2013 | Continuarea

