Header image

Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești

Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor!

Milostenia este ceva din tine. Si Alexandru Vlahută zice: „Mila e toată Scriptura!” Nu ai de unde să știi că acela pe care îl ajuţi, poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia cerului şi tu nu observi. Şi, de regulă, oamenii caută bănuţul cel mai mic….

7:06, miercuri, 23 iulie, 2014 | Continuarea

„Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive, pentru cel ce nu vrea, n-am nici unul!”

De ce a slăbit credinţa şi viaţa morală în rândul credincioşilor şi cum să le sporim credinţa şi trăirea în Hristos? – Aparent pare că este slăbită credinţa, dar nu până într-atât. Oamenii au zilnic obligaţii familiale, profesionale, sociale mai urgente şi nu pot participa regulat la slujbele bisericeşti. Însă nu sunt puţini care să…

11:15, marți, 22 iulie, 2014 | Continuarea

Trei ani de când pr. Arsenie ne zâmbeşte din ceruri: „Semeni cu Dumnezeu atunci când începi să ierţi“

A fost condamnat la zeci de ani de muncă silnică. A vizitat ca deţinut cel mai des Zarca sau „închisoarea din închisoare“. Cu toate astea, nu a fost înfrânt. Caracterizarea făcută părintelui Arsenie Papacioc de directorul penitenciarului din Aiud, colonelul Gheorghe Crăciun, o dovedeşte fără dubiu: „Este dispus să continue şi în stare de libertate…

8:54, sâmbătă, 19 iulie, 2014 | Continuarea

A iubi pe vrăjmaș nu este utopie

Părintele Arsenie Papacioc – A iubi pe vrăjmaș nu este utopie… Pe 19 iulie se împlinesc trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol, care a trecut la Domnul în ziua de 19 iulie, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înhumat…

9:22, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea

Părintele Arsenie Papacioc – 3 ani de la trecerea la Domnul

Pe 19 iulie se împlinesc trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol. Parastasul va fi oficiat mâine, după Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV. Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, judeţul Ialomiţa. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din…

8:58, vineri, 18 iulie, 2014 | Continuarea

Să nu deznădăjduim!

Ce sfaturi duhovniceşti mai de folos daţi credincioşilor şi călugărilor care vin la sfinţia voastră? – Ca pentru nişte fii ai lui Dumnezeu, am încercat să spun la cât mai mulţi despre o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi…

4:52, miercuri, 9 iulie, 2014 | Continuarea

Casa copiilor, la care Dumnezeu a pus piatra de temelie

Arhidiaconul Claudiu Banu (34), care a crescut pe lângă cel supranumit „apostolul Dobrogei“, părintele Arsenie Papacioc, a demarat un proiect de suflet: un aşezământ al copiilor abandonaţi, „Sf. Cuv. Arsenie”, care se va ridica la Techirghiol, locul unde a slujit omul sfânt. Arhidiaconul Claudiu Banu, un preot din Constanţa, care slujeşte la Parohia Sfânta Mina,…

8:30, marți, 3 iunie, 2014 | Continuarea

Cum scăpăm de tristeţe?

– Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu…

10:44, miercuri, 14 mai, 2014 | Continuarea

Ne putem ruga singuri acasă, fără a merge la Sfanta Liturghie?

Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie? Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos. Nu poate explica mintea…

8:25, sâmbătă, 10 mai, 2014 | Continuarea

Predica cea mai de efect – viaţa trăită creştin

Dacă avem nişte prieteni care ne sunt dragi, dar nu sunt credincioşi, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i mişcăm cumva? Mai mult decât a vorbi, este mai bine să duceţi o viaţă creştină, să vadă şi ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. Încolo, e inutilă o discuţie cu…

3:49, luni, 5 mai, 2014 | Continuarea

Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă

Rugăciunea, dacă întrebarea se pune despre rugăciunea mântuitoare, duhovnicească, religioasă, nu răgăciunea care se face pentru a ajuta Dumnezeu pe cineva să fure, sau alte lucruri de acest gen, este o relaţie directă cu făcătorul, cu Creatorul tău, cu Dumnezeu. Dacă această rugăciune nu există, atunci eşti pur şi simplu un bulgăre de pământ, care…

2:43, miercuri, 12 martie, 2014 | Continuarea

Uneori aproape că nu poti…

Nu se pune problema: “Nu pot”. Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni. I s-a spus unui frate: “Dă pietroiul ăla la o parte!” Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte…

8:35, luni, 3 martie, 2014 | Continuarea

Rugăciunea e un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut

Întâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta. Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar….

7:26, luni, 17 februarie, 2014 | Continuarea

3 ani de la naşterea în cer a Mitropolitului Bartolomeu Anania

– “E o mare pierdere…”. – “Extraordinar a fost; a fost cald, avea spirit de fineţe, inima bună şi caldă. Nu jena pe nimeni, era un om de mult bun-simţ. A fost ca un tovarăş de luptă: Doamne, ajută să mă birui! Anania, dacă intrai în unghiul său de vedere personal, era foarte mângâietor… Un…

12:07, vineri, 31 ianuarie, 2014 | Continuarea

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie

Sa căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi“. Și se pun toate de pe disc, în Potirul cu Sfântul Sânge. Și vă…

5:02, miercuri, 25 decembrie, 2013 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com