Articole din rubrica Articole, Cleopa Ilie, Sfaturi duhovnicești
Care este raţiunea şi scopul suferinţei?
– Suferinţa este o arvună a muncilor veşnice sau o ispăşire a păcatelor? Care este raţiunea şi scopul suferinţei? – Scopul suferinţei pentru creştini este unul singur: ispăşirea păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri şi dureri, spre curăţirea şi mântuirea sufletului. Pentru cei răi, care nu voiesc să se îndrepteze, să se…
9:20, miercuri, 15 octombrie, 2014 | Continuarea
Ţi-am cerut, Doamne…
Ţi-am cerut, Doamne, putere să am succes în viaţă, Dar m-ai făcut nepuntincios ca să învăţ să mă supun. Ţi-am cerut sănătate ca să înfăptuiesc lucruri mari, Dar am ajuns infirm ca să săvârşesc lucruri mai mari Şi astfel viaţa mea să primescă o altă valoare. Ţi-am cerut bogăţie ca să fiu fericit, Dar m-ai…
12:10, duminică, 12 octombrie, 2014 | Continuarea
Încercările celor drepţi
Ades aud zicându-se: Dacă Dumnezeu ar iubi pe cei săraci, n-ar îngădui ca ei să fie săraci. Alţii, văzând un om căzut pradă unei neputinţe, unei boli lungi, întreabă: Ce s-au făcut milosteniile acestora? Ce bunele lor fapte? Ca nu cumva să cădeţi într-o asemenea greşeală, să cercetăm în amănunţime această chestie. De vreme ce…
10:20, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea
Neorânduială lăuntrică răbufneşte în afară
Odată, ca să-l încurce pe înţeleptul Solomon, i-au adus înainte un grup de băieţi şi un alt grup de fete, la fel îmbrăcaţi întru toate, ca să-i deosebească. Acela i-a trimis la o cişmea şi i-a pus să se spele. După felul cum se spălau i-a deosebit; fetele aruncau cu grijă şi cu sfială apa…
8:00, luni, 18 august, 2014 | Continuarea
Din aceste patru motive alergi după bani, pentru plăcere, desfrâu, răzbunare şi frică
Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de…
1:03, joi, 17 iulie, 2014 | Continuarea
Povestea regelui care căuta fericirea
Acum multă vreme a trăit un rege care, în ciuda stilului său de viaţă luxos, nu era nici fericit, nici împăcat cu sine însuşi. Într-o zi, regele a dat peste un servitor care cânta fericit în timp ce lucra. Acest lucru l-a făcut pe rege să se întrebe de ce el, Conducătorul Suprem al ţinutului,…
7:49, joi, 8 mai, 2014 | Continuarea
Un interviu cu Dumnezeu
La studiile pe care le urmez, am primit o însărcinare de a prezenta un interviu imaginar cu o personaliate cunoscută şi apreciată. Dar deoarece acei care cu adevărat sunt personalităţi remarcabile pentru mine, nu sunt cunoscuţi atât de mult pe cât ar merita să fie, şi din contra acei care sunt personalităţi de valoare pentru…
3:09, sâmbătă, 5 aprilie, 2014 | Continuarea
E deajuns să acoperi geamul cu un strat de argint, îndată te observi doar pe tine…
Un om, cazut la nevoie, a apelat la ajutor. Se adresează către un prieten de-al sau bogat. Însă acela îi spu-se că de fapt el nu poate să-l ajute, pentru că are şi el greutăţi, trebuie să-şi cumpere o maşină nouă şi nu prea poate să-l împrumute. La această discuţie a fost martor un om…
9:18, sâmbătă, 8 martie, 2014 | Continuarea
Cea mai bună dezlegare
Gheronda, vremea aceasta este stăpânită mai ales de problematica economică. Toţi vrem să înmulţim cumva veniturile familiei, iar când izbutim, ne dăm seama din nou că nu ne ajung. Problemele de factură economică vor rămâne, până la urmă, mereu fără dezlegare. Arhimandritul Epifanie: Avem probleme economice pentru că sântem nesătui. Dacă am fi mulţumiţi cu…
4:51, vineri, 21 februarie, 2014 | Continuarea
Totul se poate cumpăra?
Oamenilor le este cu neputinţă să trăiască fără lucruri materiale. E un fapt cât se poate de evident. Dumnezeu ne-a dăruit lumea întreagă, cu condiţia să-i dăm o întrebuinţare bună şi să nu ne împătimim acumulând bunuri fără măsură. Pentru că goana după cele pământeşti îi face pe mulţi să-şi strice viaţa de aici şi…
3:35, duminică, 2 februarie, 2014 | Continuarea
Eşti bogat sau sărac?…
Într-o bună zi, un tată care avea o situaţie materială deosebită, a dorit să-şi lase singurul fiu să petreacă o noapte la o familie de condiţie financiară extrem de modestă. Procedând astfel, a intenţionat să-i arate indirect băiatului ce înseamnă sa nu ai bani, sperând ca astfel îl va face să aprecieze mai mult bunăstarea…
7:42, miercuri, 9 octombrie, 2013 | Continuarea
Condamnă Biserica bogăţia în sine?
În urma păcatului strămoşesc, oamenii abătându-se de la legea lui Dumnezeu, împărţirea bunurilor pământeşti de către ei nu s-a făcut niciodată cu dreptate. Unii, mai puternici, asuprind pe semenii lor mai slabi, şi-au adunat averi, socotindu-le ca proprietate a lor deplină, iar alţii, mai slabi, au rămas asupriţi şi în suferinţă. Creştinismul a adus şi…
9:53, luni, 12 august, 2013 | Continuarea
Omul care se tulbură din pricina banilor niciodată nu se potoleşte
Nu se aseamănă oare, creştine, viaţa omului cu marea? Nu suntem oare mai tulburaţi pe uscat decât pe mare? Nu ne izbim unii de alţii mai puternic decât ne izbesc valurile mării? Oare nu ne învârtim încoace şi încolo ca în întunecimea mării? Unul ia celuilalt ogorul, altul răpeşte vecinului slugile. Unul se judecă cu…
10:02, vineri, 12 iulie, 2013 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova