Articole din rubrica Credinţa şi medicina, Educație alimentară
Secretul sănătăţii fizice şi mentale a călugărilor de pe muntele Athos
Hrana pentru trup și suflet este secretul! Călugării de pe Sfântul Munte Athos se numără printre cele mai sănătoase comunități de pe pământ și dețin secretul longevității și al sănătății fizice și mentale. Un studiu complex și întins pe parcursul a 10 ani vine să ne uimească și să ne demonstreze că simplitatea este secretul…
9:50, luni, 10 noiembrie, 2025 | Continuarea
Postul este o virtute, dar mai cu seamă un ajutor spre virtute
Eu am văzut creştini care, în postire, i-au întrecut pe călugări! Ştiu eu câţiva care ţin până sâmbăta. Vine o femeie la mine să se mărturisească, Fevronia o chema. Şi vine la mine într-o miercuri – eram duhovnic tânăr pe vremuri, că am tot mărturisit cât am putut în viaţa mea –, şi îi zic:…
11:13, sâmbătă, 22 august, 2020 | Continuarea
De ce se dezleagă la peşte în perioada Penticostarului
Miercurea şi vinerea, în perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor – prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele…
6:48, joi, 19 aprilie, 2018 | Continuarea
Călugări din Sfântul Munte Athos au slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Antarctica
Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși a anunțat că mai mulți călugări din Sfântul Munte Athos au slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în estul Antarcticii la sfârșitul lunii ianuarie. Portalul de informații al Sfântului Munte a publicat pe YouTube un clip în care sunt prezentate mai multe secvențe din timpul vizitei monahilor athoniți pe continentul rece. Video: Monahi athoniți…
9:33, marți, 13 februarie, 2018 | Continuarea
„Doamne, dă să-mi văd păcatele mele…”
– Din ce cauză a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru orice faptă bună, atât în mănăstiri, cât şi între mireni? – Pentru că a slăbit credinţa în toată lumea. Astăzi, fiecare creştin şi călugăr mărturiseşte că nu se mai poate ruga în prezent, cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă şi osteneală,…
5:30, luni, 10 octombrie, 2016 | Continuarea
Să nu știe stânga…
Oamenii cu suflet mare nu trâmbițează atunci când săvârșesc fapte bune. Într-o veche mănăstire situată departe, în adâncul deșertului egiptean, a venit odată un călugăr, care dorea să cunoască viața îmbunătățită a sihaștrilor de aici. Frații l-au primit cu mare ospitalitate, servindu-l cu tot ce aveau mai bun. „Atâtea zile am pierdut eu ca să…
5:04, luni, 10 octombrie, 2016 | Continuarea
Să dăm mână libera lui Dumnezeu în viața noastră
„Am nevoie de untdelemn” a spus un călugăr cândva, așa că a plantat un puiet de maslin. Doamne, se ruga el, măslinul are nevoie de ploaie pentru că plăpândele-i rădăcini să soarbă apă și să crească. Trimite o ploaie blândă!”. Și Domnul a trimis o ploaie blândă. „Doamne, se ruga călugărul, copacul meu are nevoie…
5:49, joi, 12 noiembrie, 2015 | Continuarea
Ciobanul care a mers în Rai
„Pe acest cioban, care a mers în Rai, îl numeam Mavrogheni (Barbă neagră), pentru că avea barbă neagră și trăia departe de lume, împreună cu femeia sa și cu oile sale. Și cobora în sat numai atunci când trebuie să vândă brânza și să cumpere cele de trebuință”, a început să spună Procopie. „Într-o zi,…
10:13, sâmbătă, 3 octombrie, 2015 | Continuarea
Dacă vrei să faci pe smeritul, fără îndoială că nu eşti smerit
Sfinţii nu aveau o smerenie ostentativă, aşa cum fac unii dintre noi şi mai ales dintre călugări, care tot timpul se prezintă ca păcătoşi, că sunt păcătos, că sunt nevrednic. Nu în sensul acesta. Au avut în conştiinţa lor gândul că ei sunt datori lui Dumnezeu. Nu au avut niciodată gândul că Dumnezeu le este…
1:55, luni, 21 septembrie, 2015 | Continuarea
Milostenia făcută cu mândrie
Când Părintele Arsenie era la Mănăstirea Sâmbăta, o credincioasă, Chivuca din Săsciori, facea multă milostenie la mănăstire. Ducea mereu lapte, ouă, păsări, faină, mălai, fasole, ceapă, cartofi… Ani şi ani de zile ea aducea tot felul de lucruri la mănăstire. Însă, în timp ce ea făcea milostenie la mănăstire, tot mustra femeile care veneau de…
12:49, luni, 14 septembrie, 2015 | Continuarea
Măi, omule, nu te atinge !
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil. Într-o zi au chemat un taf care să le tragă doi stejari pe care-i tăiaseră şi să-i ducă la un gater pentru scândură. Pe când treceau prin satul din…
12:25, marți, 23 iunie, 2015 | Continuarea
Să ajutăm la mântuirea altora, împingând la povara lor şi rugându-ne pentru ei
„Cum putem ajuta noi, călugării, la mântuirea credincioşilor şi a oamenilor în general?” Îi ajutăm prin rugăciune, prin cuvânt şi exemplu personal. Scopul pentru care faci o faptă bună, pentru care te rogi, acela contează la Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi a celor din jurul nostru. Eu, odată, stăteam pe cerdacul chiliei mele de la…
7:26, joi, 4 iunie, 2015 | Continuarea
Nimeni nu e vrednic, dar toţi suntem chemaţi să ne învrednicim
Se poate vorbi că există la un moment dat vrednicia de a merge în mănăstire? Când suntem pregătiţi? Să nu vă închipuiţi că la mănăstire merg oameni vrednici! Sau că în lume rămân cei nevrednici. Nimeni nu e vrednic de nimic! De aceea, noi când ne rugăm zicem: „învredniceşte-mă, Doamne”. De obicei la mănăstire ne…
10:29, marți, 19 mai, 2015 | Continuarea
Minunile Maicii Domnului în Muntele Athos
Despre Muntele Athos se ştie că este un loc ocrotit şi vizitat de Maica Domnului. Dacă ochii călugărilor de aici sunt feriţi de chipul femeiesc, sunt însă binecuvântaţi cu vederea celei mai însemnate dintre femei, Fecioara Maria, Mama Domnului nostru Iisus Hristos. Acest munte, care la început era loc de închinare pentru păgâni, acum este…
6:25, luni, 11 mai, 2015 | Continuarea
Domnul are de unde da, dacă are cui da!
Fiind secetă în vara anului 1990, ucenicii îi spuneau Părintelui Paisie, care zăcea la pat: “Nu plouă, părinte, este secetă mare!”. Iar el răspundea: “Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!” După ce a început să plouă, ucenicii i-au spus: “Părinte Paisie,…
3:34, luni, 2 martie, 2015 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova