Articole din rubrica Ştiri
A fost dat startul Caravanei Naționale Off Road 4×4
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove de comun cu Inspectoratul General al Poliției, reprezentanții Asociației TERRA VALAHIA, JTC, și alți oameni cu inima mare, continuă să aducă lumina în casele și sufletele celor peste 100 de familii ai căror membri sunt mai triști decât noi. Vineri, 2 februarie 2018, a fost dat startul Caravanei Naționale…
10:40, vineri, 2 februarie, 2018 | Continuarea
Dialogul dintre Biserică și medicină se dovedeşte a fi viabil şi necesar
De aproape o lună, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir se desfășoară campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”. În cadrul acestei campanii au fost vizitate un și de Instituții Medicale din Capitală, cu scopul de a crea punți de colaborare prin intensificarea misiunii preoţeşti alături de actul medical. Săptămâna aceasta a fost…
5:15, vineri, 4 noiembrie, 2016 | Continuarea
Dăm start campaniei promovate de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova: „Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!
În perioada 1-13 noiembrie dăm start campaniei promovate de Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova:„Ești prietenul meu real? lasă netul, fii alături!”, ediția a III-a. Acest proiect promovează prietenia nu prin rețelele de socializare de la distanță ci o comunicare directă între tinerii de astăzi. Invităm doritorii de a participa la această campanie prin discuții, activități sportive, alte…
6:36, miercuri, 2 noiembrie, 2016 | Continuarea
Împreună pentru familia Moldovei
Sectorul Sinodal de Asistenţă Socială şi Caritate, în colaborare cu Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în cadrul Proiectului „Familie Puternică pentru Fiecare Copil” implementat de A.O. „Parteneriate pentru Fiecare Copil”, cu sprijinul financiar al USAID, anunţă lansarea campaniei „Împreună pentru Familia Moldovei”. În cadrul campaniei se vor desfăşura un şir de ateliere şi mese…
7:20, luni, 17 octombrie, 2016 | Continuarea
Propovăduirea Evangheliei prin fapte concrete în bisericile din r. Anenii Noi
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, duminică, 11 septembrie, de sărbătoarea ”Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul ”, Departamentul activitate misionară din cadrul protopopiatului Anenii Noi, a dat start campaniei raionale cu genericul ”Lumină din Lumină”. Campania a început în satul Telița unde câțiva membri ai corului de copii, împreună cu alți oameni de bună credință…
4:29, marți, 13 septembrie, 2016 | Continuarea
Contribuie la refacerea schitului unde a slujit şi Sf. Ioan Iacob!
Campanie de deminare a „Văii Mănăstirilor” – Iordan Alătură-te campaniei de înlăturare a minelor antipersonal din zona „Valea Mănăstirilor” (Iordan) şi contribuie la refacerea schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan unde a slujit şi sfântul cuvios de origine română Ioan Iacob de la Neamţ (cinstit de Biserica Ortodoxă în data de 05 august)….
4:32, vineri, 5 august, 2016 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice