Articole din rubrica Articole, Citate și cugetări, Ioan Gură de Aur, Sfaturi duhovnicești, Soţ, soţie
Sfântul Ioan Gură de Aur despre problemele vieţii
Deseori, şi desigur sufletelor evlavioase, Dumnezeu iconomiseşte lucrurile astfel încât evenimentele nefericite să aibă un final fericit. Minunat este, cu adevărat, faptul că Dumnezeu săvârşeşte binefaceri cu noi prin întâmplări care nu par favorabile şi plăcute, ci potrivnice şi neplăcute… Faraon a poruncit să fie aruncaţi în râu pruncii israeliţilor. Dacă nu făcea asta, Moise…
6:59, miercuri, 20 mai, 2015 | Continuarea
Copii pe care nu-i vedem
Societatea de astazi tinde să-și asigure confortul sub diferite aspecte. Preferăm să nu observăm sau să trecem cu vederea lucrurile care ne deranjează. Cam în această situație se află copiii cu necesități speciale, copii care sunt o realitate, dar nu se încadrează în tabloul nostru despre lume. Nu demult am nimerit într-o excursie în compania…
9:25, marți, 19 mai, 2015 | Continuarea
Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn
Părinţii să-şi educe copiii încă din leagăn, să-i înveţe frica lui Dumnezeu, să taie pornirile lor cele rele, să nu le „caute în coarne” şi să nu le satisfacă dorinţele şi gusturile rele. Ceara moale ia orice formă: şi tu poţi să faci ce vrei din copilul mic. Literele scrise pe hârtie curată rămân neşterse:…
10:51, vineri, 15 mai, 2015 | Continuarea
E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?
– E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor? – Nu, nu e adevărat! Că, dacă mai continuăm să punem asta pe toate bannerele Ortodoxiei noastre, riscăm să pierdem fundamentul botezului! Ontologic, în Iisus Hristos, moartea şi învierea din Botez duc inclusiv la moartea păcatelor părinţilor care se răzbună în noi — cu o…
9:04, vineri, 15 mai, 2015 | Continuarea
Cum pot scăpa de păcatul înjurării?
De ce înjură omul? Pentru că este mânios, nu? Și caută o formă de a-și ușura sufletul de presiunea furiei și a urii care o pot însoți. Deci cauza înjurăturii e mânia. Este mânia un păcat? Nu! Mânia este o emoție, o putere a sufletului care ne e necesară ca să ne apărăm de rău…
10:20, miercuri, 13 mai, 2015 | Continuarea
„V-aţi rugat, în amărăciunea voastră, ca Domnul să-l pedepsească?”
Nişte părinţi şi-au adus fiul îndrăcit la Sfântul Partenie al Lampsacului. De obicei, Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, le ajuta celor nefericiţi fară să se lase rugat. De data aceasta însă, el s-a arătat nemulţumit. Căzând la picioarele omului lui Dumnezeu, părinţii îl rugau cu lacrimi să le scape fiul de boală. Nevoitorul a răspuns:…
9:21, marți, 12 mai, 2015 | Continuarea
Este nedrept să înveţi copilul cum să moară pentru patrie, înainte de a-l învăţa cum să trăiască pentru ea
Când Ştefan cel Mare (după aproape 50 ani de domnie) a simţit că Dumnezeu îl cheamă la sine şi că trebuie să lase urmaşilor un testament, a convocat divanul ţării şi le-a spus boierilor cu fermitate: – O ţară e la fel ca o cetate: niciodată nu poate fi cucerită din afară, dacă nu e…
6:05, luni, 11 mai, 2015 | Continuarea
Care sunt cauzele necazurilor care vin asupra noastră ?
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi…
8:31, luni, 11 mai, 2015 | Continuarea
„Copiii în viața de familie, între crize și dificultăți”. Invitat: Pr. conf. dr. Octavian Moșin (14 mai 2015 la GalațI)
Dragilor vă așteptăm la o conferință foarte interesantă în Galați, joi 14 mai 2015, la ora 18.00, cu tema: „Copiii în viața de familie, între crize și dificultăți”. Invitat va fi părintele Octavian Moșin din Chișinău, preot paroh la biserica stundenților din Universitatea de Stat din Republica Moldova, profesor universitar, și tată a trei copii….
6:36, joi, 7 mai, 2015 | Continuarea
Infidelitatea – iertăm sau ne despărţim?
În ultimile zile am tot meditat la faptul de ce oare reacţionez atât de emoţional la cazurile infidelităţii conjugale, aproape la fel, ca atunci când aflu despre cazurile de abuz asupra copiiilor. Căci am copilărit într-o familie, unde nu au existat nici asemenea tradări şi nici cruzime faţă de copiii. Nu pot găsi o explicaţie…
10:20, joi, 7 mai, 2015 | Continuarea
Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele tău
Când este dragoste, chiar şi pedeapsa nu împuţinează sentimentul dragostei. Altfel spus, ai voie să-ţi pedepseşti copilul doar în cazul în care îl iubeşti. Dar dacă nu-l iubeşti, nu-l pedepsi. „Dumnezeu, pe cel ce-l iubeşte, îl ceartă”, înţelegeţi? Îl ceartă pentru că vrea să-l facă mai bun. Doar când iubeşti poţi să cerţi pe aproapele…
7:21, joi, 7 mai, 2015 | Continuarea
Cei șapte frați au nevoie de un cămin propriu
Șapte frați au rămas fără protecția părinților și din păcate acum trăiesc departe unul de altul. Patru dintre ei: Jana, Alexandru, Viorel și Vasile sunt plasați într-un internat din Soroca. Cel mai mare dintre ei își face studiile într-o școală de meserii din Criuleni, tot în Criuleni e și mezina – Loredana care beneficiază de…
3:03, miercuri, 6 mai, 2015 | Continuarea
Sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos!
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au răsturnat…
9:47, sâmbătă, 25 aprilie, 2015 | Continuarea
Câteva vorbe tandre şi un pic de răbdare ne ajută să evităm conflictele
Haideţi să luăm două exemple de comportament al bărbatului, respectiv femeii, în condiţii de oboseală şi stres. Soţul vine de la muncă obosit, îi dă bună ziua soţiei, se duce în cameră, se aşază în fotoliul moale, dă drumul la radio, după care se cufundă în lectura unui ziar sportiv. Soţiei nu prea îi place…
7:38, luni, 20 aprilie, 2015 | Continuarea
Primavara iubirii – prietenia şi căsătoria
„Născut dintr-un crâmpei de soare, Şi o fărâmă de pământ, Firul curat, gingaş şi sfânt Îmboboceşte şi dă-nfloare” Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea…
6:15, miercuri, 15 aprilie, 2015 | Continuarea

