Arhive copii - Pagina 3 din 78 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Articole, Educație religioasă, Familia

Educaţia în familie începe de la obişnuirea copilului cu ascultarea

Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru el voinţa. Cum la o fragedă vârstă omul trăieşte în primul rând atras de simţurile şi dorinţele sale, mintea lui nefiind coaptă încă, nu trebuie să-l împovărăm pe copil atât de mult cu mulţime învăţături…

2:15, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea

Predica Părintelui Sofian (Boghiu) la Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia

“Frați creștini, Ne întâlnim astăzi și mâine în pomenirea cea de peste ani a celor două făpturi dumnezeiești, sfântul ierarh Nicolae și sfânta muceniță Filofteia. Diferența de timp și de loc este mare între acești sfinți ai lui Dumnezeu, pentru că sfântul Nicolae trăiește pe la trei sute și patruzeci, atunci își încheie viața pămantească, iar…

1:00, joi, 19 decembrie, 2019 | Continuarea

Copiii la Biserică! Copiii la Dumnezeu! – Predică la Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de…

8:00, miercuri, 4 decembrie, 2019 | Continuarea

La Catedrala Mitropolitană a fost oficiat Botezul unui copilaș dintr-o familie nevoiașă din Capitală

„Omul se naște cu adevărat, nu atunci când îl naște mama sa, ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare.” (Sfântul Iustin Popovici) Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, vineri, 22 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău,…

5:07, sâmbătă, 23 noiembrie, 2019 | Continuarea

Copiii de azi se află într-o stare emoțională teribilă! Iată ce ar trebui să faci ca părinte!

Există o tragedie tăcută care se dezvoltă acum, din ce în ce mai mult în casele noastre, și se referă la cele mai prețioase bijuterii ale noastre – copiii. Aceștia se află într-o stare emoțională teribilă! În plus, în ultimii 15 ani, statisticile tulburărilor mintale la copii sunt îngrozitoare: fiecare al cincilea copil are tulburări…

1:22, vineri, 22 noiembrie, 2019 | Continuarea

Să nu vă blestemaţi niciodată copiii!

Părintele Porfirie spunea că părinţii sunt datori să fie foarte atenţi la felul în care se adresează copiilor lor. Ei trebuie să-i binecuvânteze, nu să-i blesteme sau să-i certe, căci fiecare om care binecuvântează răspândeşte binele, iar fiecare om ce blestemă răspândeşte răul. Şi a dat Părintele şi un exemplu pe care el însuşi îl…

11:27, joi, 7 noiembrie, 2019 | Continuarea

Halloween-ul, transformarea sfinţilor în vrăjitori

Dovleci, măşti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, vârcolaci, colindat, chiar şi UNICEF. Toate în numele sfinţilor, într-o sărbătoare de import, cu nume pe cât de generos, pe atât de pervertit: Halloween. Civilizaţia occidentală reuşeşte, din nou, o fatală piruetă spirituală: transformarea sfinţilor şi a creştinilor adormiţi întru Domnul, în vampiri, vârcolaci şi…

12:30, marți, 29 octombrie, 2019 | Continuarea

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?

Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească. Dacă pe noi ne iubesc alţii…

1:08, miercuri, 23 octombrie, 2019 | Continuarea

Noapte bună de Georgeta Voinovan

Versuri  semnate de Georgeta Voinovan: Noapte bună *** – Mami, lasă telefonul… Hai la tati amândoi Să-mi repare avionul Care stă stricat de joi. A venit de la serviciu Și e super-obosit, Nu mai are ochi să vadă, Nici urechi de auzit… M-a rugat să-l las în pace Pe vreo oră, dar de-atunci Stă pe…

6:04, luni, 21 octombrie, 2019 | Continuarea

Copilul trebuie să înveţe ce semnifică slujbele şi mai ales ce înseamnă împărtăşania

Mai departe începe etapa de trecere, atunci când copilul face un salt mare în ce priveşte perceperea conştientă a realităţii. Acest lucru se produce la vârste diferite, în funcţie de copil. Unii ajung la această etapă la patru-cinci ani, alţii la şase sau şapte, totul depinzând de dezvoltarea psihică şi fizică a fiecăruia. De aceea,…

5:06, miercuri, 16 octombrie, 2019 | Continuarea

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

În acelaşi bloc de locuit trăiau doi vecini. Nu putem spune că unul din ei era mai bogat decât altul, pur şi simplu unul din ei îl invidia întotdeauna pe celălalt pentru că i se părea că toate sunt mai bune la el – şi mobila din casă este mai bină, și mai mult aur…

4:00, sâmbătă, 7 septembrie, 2019 | Continuarea

PS Ignatie – Nu este destul doar să aduceți copiii la împărtășit, trebuie să vă vadă cum vă rugați

Să le vorbiți copiilor despre Hristos acasă. Să le transmiteți această credință. Dacă nu o să vă vadă pe dumneavoastră ca părinți, cei mici, copiii, rugându-vă, punîndu-vă în genunchi, niciodată nu o să învețe acest lucru. Dacă nu o să vă vadă pe dumneavoastră ca parinți, cerându-vă iertare unul de la celălalt, nu au de…

11:47, duminică, 1 septembrie, 2019 | Continuarea

Învaţă să mulţumești! – predica Mitropolitului Bartolomeu Anania la Duminica înmulţirii pâinilor

Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă…

6:40, sâmbătă, 10 august, 2019 | Continuarea

Patru copii și-au pierdut viața într-o singură zi. Oamenii legii vin cu un apel către părinți să îi protejeze de pericole

Oamenii legii atenționează că, pe parcursul unei singure zile, patru minori și-au pierdut viața în situații excepționale. O adolescentă de 13 ani și-a pierdut viața în apele Prutului, la Leova. Fata a fost dusă de curenți, s-a scufundat și nu a mai ieșit. Pe parcursul zile de miercuri, scafandrierii și salvatorii au efectuat lucrări de…

8:00, joi, 1 august, 2019 | Continuarea

O preoteasă, care și-a pierdut soțul și doi copii într-un cumplit accident rutier, a obținut singura medie de 10 la examenul de Definitivat

Maria Gavril, văduva preotului Petru Gavril, decedat într-un crunt accident rutier la Cornu Luncii, pe data de 14 octombrie 2017, a obținut singura medie de 10 din județ la examenul de Definitivat în învățământ. Aceasta predă Religie ortodoxă la Şcoala Gimnazială din Satu Mare, satul natal în care s-a întors după cumplitul accident în care…

3:23, joi, 1 august, 2019 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com