Articole din rubrica Cărţi Ortodoxe
Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă
„Întoarcerea la Hristos” este cea mai bună carte scrisă de un fost deţinut politic despre experienţa claustrării în timpul comunismului. Manuscrisele din care s-a întrupat această carte au peregrinat prin lume, până în Elveţia, şi s-au întors în ţară, la mănăstirea Diaconeşti, unde maicile au fost primele care au trudit pe aceste texte prigonite şi…
10:57, luni, 16 ianuarie, 2017 | Continuarea
Superstiţiile îi subjugă pe cei slabi
Foarte multă lume de pe la noi, chiar şi atunci când merge la sfintele lăcaşe, uită, de fapt, că a venit în Casa Domnului şi are ispita superstiţiilor, o făcătură diavolească. M-a şocat cazul întâmplat la una din mănăstirile basarabene, când o femeie de vreo 40 de ani, de mână cu copilul ei, care de…
11:40, vineri, 13 ianuarie, 2017 | Continuarea
Mărturisirea în anii cei de pe urmă
Noi, creștinii, care cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, va trebui să ne rugăm pentru fiecare făptură pe pământ, pentru fiecare om pierdut sau îndurerat, căci numai atunci ne vom împlini datoria față de Dumnezeu și vom fi copii adevărați ai lui Dumnezeu. Și Dumnezeu astfel face. Acoperă toată lumea, indiferent dacă oamenii Îl hulesc, dacă L-au…
10:32, luni, 9 ianuarie, 2017 | Continuarea
Ştiinţa lui Dumnezeu
Dl. Ford și motorul Oamenii de știință materialiști ne spun că știința, prin explicațiile ei atotcuprinzătoare, L-a îngropat pe Dumnezeu. Problema este că ei nu reușesc să distingă între mecanism și agent: faptul că înțelegem mecanismul unui anume fenomen nu înseamnă că nu există un agent care a conceput acel mecanism. Să luăm o mașină…
7:34, duminică, 1 ianuarie, 2017 | Continuarea
Dacă vrem ca postul să ne ridice la cer…
Nici o doctorie n-ajută trupului, cât îi ajută mulţumirea sufletului» spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Când ne-am mulţumit conştiinţa şi suntem în pace cu toţi, postim cu plăcere şi n-avem nici o supărare. Mulţumirea sufletului ne întăreşte ca să fim sănătoşi şi cu o bucăţică de pâine şi puţină apă şi în acelaşi timp să fim…
8:30, vineri, 16 decembrie, 2016 | Continuarea
10 vedete despre care posibil nu ştiați că sunt ortodocși
Iată o listă a celebrităţilor de la Hollywood şi nu numai, care fie s-au născut în familii ortodoxe, fie au îmbrăţişat această religie ulterior. Unele dintre nume te-ar putea surprinde… 1. Jennifer Aniston Tatăl actriţei este actorul John Anthony Aniston, născut Giannis Anastasakis la data de 24 iulie 1933, pe insula Creta. Acesta a avut…
11:36, duminică, 11 decembrie, 2016 | Continuarea
Dumnezeu sub semnul întrebării
Din tot timpul Dumnezeu a fost pus sub semnul întrebării, dubii au avut mulţi, unii au afirmat că Dumnezeu nu există alţii au afirmat contrariul, desigur nu pretind în a da un răspuns, dar voi încerca să-l caut prin cele scrise mai jos. Credinţa în Dumnezeu apare de obicei în copilărie, ca educaţie din partea…
7:23, vineri, 9 decembrie, 2016 | Continuarea
Sfânta Muceniţă Ecaterina – logodnica lui Hristos
Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a…
11:18, marți, 6 decembrie, 2016 | Continuarea
De aceste trei păcate să ne ferim
Deci, dintre toate păcatele câte-s amintite în Sfânta Evanghelie, Domnul Hristos mai ales trei păcate le-a avut în vedere și i-a îndemnat pe oameni să le lase: – necredința în Dumnezeu: „Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16); – sminteala, adică…
9:35, luni, 28 noiembrie, 2016 | Continuarea
Lăsaţi-ne credinţa, limba şi istoria în pace!
De peste 200 de ani basarabenilor li se bagă în minte ideologia că noi vorbim limba moldovenească, distinctă de cea română, noi suntem moldoveni, un alt neam decât românii, că noi avem cursul nostru aparte, istoria noastră deosebită. Tema aceasta este extrem de intensiv exploatată în perioada sovietică de după anul 1945, când lagărele siberiene…
12:46, miercuri, 9 noiembrie, 2016 | Continuarea
„Credința este totul!”
Părintele Arsenie (Muscalu) de la Mănăstirea Cornu Deşi vorbim adesea despre credinţă, smerenie, evlavie, jertfă şi cruce, parcă tot mai puţin stăpânim sensul real, profund al acestor cuvinte. Desigur, viaţa în societatea de astăzi nu favorizează trăirea plenară a credinţei, dar şi noi, poate din slăbiciune sau din comoditate, colaborăm cu toate cele care ne…
1:41, marți, 8 noiembrie, 2016 | Continuarea
Credinţa – un baston în mâna omului
E bine că ţii credinţa în Dumnezeu. Şi ea te va ţine în aceste zile grele, care vor trece precum pâcla. Iată, un om ţine în mână un baston, iar bastonul îl ţine pe el când are de urcat coasta. Unii oameni poartă bastonul de podoabă, alţii, ca să le fie de ajutor în drumuri…
9:58, vineri, 4 noiembrie, 2016 | Continuarea
Cât trăim pe-acest pământ
„Să ne uităm în sus şi să ştim că mereu este cineva cu noi. Credinţa este unul dintre stâlpii neamului nostru. Părintele Serafim Dabija, regretatul meu unchi, mi-a spus odată o frază care m-a impresionat în mod deosebit. El a spus că cea mai scumpă avere pentru neamul nostru a fost credința şi ea era…
10:40, joi, 3 noiembrie, 2016 | Continuarea
Niciodată nu am spus lui Dumnezeu: „De ce eu?”
Arthur Ashe, faimosul jucător de tenis, care a câștigat trei trofee la Grand Slam, a murit de SIDA, datorită sângelui infectat din timpul intervenției ce a suferit-o la inimă în 1983. A primit scrisori de la admiratori de-ai săi din toată lumea. Unul din ei scria: „De ce Dumnezeu a ales o astfel de…
1:53, miercuri, 12 octombrie, 2016 | Continuarea
Dăruind altuia ceea ce nu ai, le vei dobândi şi pentru tine
Orb, neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul…
3:37, luni, 10 octombrie, 2016 | Continuarea

