Articole din rubrica Articole, Cateheza, Paisie Aghioritul
Harul lui Dumnezeu se atrage prin smerenie
– Părinte, întâmpin greutăţi în nevointă mea. – Ceri ajutor de la Hristos sau te lupţi singură? I-ai arătat lui Hristos neputinţa ta? Nu te smereşti şi nu ceri ajutor de la Hristos, iar după aceea spui: „întâmpin greutăţi în nevoinţa mea”. Dacă omul se smereşte şi cere puţin ajutor de la Hristos, El îl…
10:46, marți, 16 august, 2016 | Continuarea
Răspuns la rugăciune
Iar Celui ce, potrivit puterii care lucrează în noi, poate face cu mult mai mult decât tot ceea ce noi cerem sau gândim Lui, fie-I slava. (Efeseni 3, 20) Deseori ni se întâmplă să-i auzim zicând că le este greu să se roage. Din păcate şi nouă ni se întâmplă adesea să ne slăbească credinţa,…
8:19, luni, 18 iulie, 2016 | Continuarea
Părintele Selafiil despre certurile cu sectanţii
Părintele nu recomanda discuţiile înverşunate cu sectanţii, ca unele care nu aduc nici un folos. El mai degrabă îi compătimea şi se ruga, într-un fel al lui, pentru ei: „Doamne, tu l-ai zidit pe om, descoperă-le şi lor dreapta credinţă, că zidirea ta sunt.” Spunea că după două, trei cuvinte, dacă vezi că se încăpăţinează…
3:45, luni, 11 iulie, 2016 | Continuarea
Creştinul şi internetul – există păcate specifice internetului?
Este un păcat să-ţi petreci timpul în rețele sociale? În discuțiile care au loc în reţea adesea se manifestă iritarea, supărările reciproce și glumele pe seama altora … Poate există deja şi un fel de păcate speciale pe internet? Cred că păcate specifice anume pentru internet nu există. În primul rând, pentru că însăși natura…
9:42, luni, 11 iulie, 2016 | Continuarea
Pe cât uităm de noi înşine, pe atât îşi aduce aminte Dumnezeu de noi
Cel care se jertfeşte şi are credinţă în Dumnezeu, nu se pune la socoteală pe sine însuşi. Atunci când omul nu cultivă duhul de jertfă se gândeşte numai la sine şi vrea ca toţi să se jertfească pentru el. Dar cel ce se gândeşte numai la sine, unul ca acesta se izolează şi de oameni,…
6:29, vineri, 8 iulie, 2016 | Continuarea
Unelete duhovniceşti pentru adevăruri duhovniceşti
Când cineva îmi spune: „Dovedeşte-mi că Dumnezeu există, şi am să cred”, noi îl întrebăm: „Ce înţelegi prin dovedire? Vrei să spui o dovadă logică? Este Dumnezeu o teoremă geometrică, ca să fie dovedit logic? Vrei o dovadă ştiinţifică? Dar este Dumnezeu o substanţă materială pe care o putem pune într-o eprubetă ca să o…
12:27, marți, 5 iulie, 2016 | Continuarea
Năravul vechi se uită greu
La sfârşitul sec. XX societatea din fosta uniune Sovietică a început să se convertească de la ateism la credinţa în Hristos. S-au deschis bisericile, însă peste câţiva ani în ele puteau fi văzute aceleaşi persoane care mergeau la biserică şi pe vremea comuniştilor. Această stare a societăţii este asemenea unui vapor pe care l-am văzut…
2:15, vineri, 1 iulie, 2016 | Continuarea
Bogăţia întru Dumnezeu
Toți ne îngrijim în viața aceasta de a trăi cât mai bine, cât mai confortabil. Ne străduim gândind și muncind să avem, să ne bucurăm de bunurile materiale. Suntem ferm convinși că Domnul binecuvântează casele și bunurile noastre, uitând complet de suflet! Bineînțeles că Dumnezeu se bucură și binecuvântează, dar ca bucuria să fie deplină trebuie să…
8:33, joi, 30 iunie, 2016 | Continuarea
Ce este postul creştin şi ce înseamnă de fapt să postim?
Postul înseamnă pace şi echilibrare energetică Toată lumea se agită şi se vorbeşte de posturi, la televizor şi-n presă şi acum lumea intră în post aşa cum intră în politică şi în modă, adică din rutină. Postul înseamnă de fapt înfrânare şi rugăciune. Postul trebuie să modifice structural fiinţa prin hrană bogată în vitamine (verdeţuri),…
5:37, marți, 28 iunie, 2016 | Continuarea
Cum e familia, așa e și copilul
Un copil iubitor va creşte într-un mediu în care există dragoste reciprocă. Bucuria şi liniştea duhovnicească îi vor fi asigurate numai dacă aceste sentimente predomină în sânul familiei. Natura copilului este blândă şi receptivă la bine. Dacă noi, adulţii, avem nevoie de mult efort în lupta cu patimile, în cazul copilului, în anumite condiţii, virtuţile…
2:13, marți, 21 iunie, 2016 | Continuarea
A trăi fără Dumnezeu nu-i decât chin
Dacă-L alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui idol de lemn sau de aur, sau imaginar. Sunt idolatrii cu toţii, nu atei. Nu vrem să admitem că există şi taine, asta-i nenorocirea. Dostoievski: Ce-i taina? Totul e taină, prietene, taina lui Dumnezeu e pretutindeni… Cât de bine e pe acest pământ, dragul meu… Şi că…
1:58, marți, 21 iunie, 2016 | Continuarea
Desăvârşirea omului în Creştinism
Chipul lui Dumnezeu în om este izvor de virtuți, care constă mai ales în tendinţa înnăscută de a săvârşi binele. Chipul lui Dumnezeu în om constă în puterile lui duhovnicești, în raţiune, în libera voinţă, în sentiment, în demnitatea sa împărătească în univers, în simplitatea sufletului, în nemurirea lui, în puterea de a cunoaşte pe…
3:40, joi, 16 iunie, 2016 | Continuarea
Suntem datori fiecăruia cu un cuvânt bun
Uite aşa se creează un moment pentru folosul tău. Să ai o poziţie folositoare. Dacă nu te ascultă, „Dixi et salvavi animam meam”, zice latinul, „Eu am zis şi mi-am mântuit sufletul meu” (Iezechiel 3, 19-21). La Judecată, când te va întâlni, să nu-ţi zică că nu i-ai spus. Pentru că toţi cei cărora le…
12:20, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea
Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
Troparul Sfântului Luca Doctorul, glasul al 5-lea: Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor. Condacul 1 Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel…
8:00, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea
Ce ar trebui să facem ca să fim fericiți?
– Unora parcă le sunt date numai suferințe, toată viața… – Trebuie să înțelegi că e ca un joc între tine și Dumnezeu. În suferință se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu față de tine. Și atunci începi să gasești un rost fiecărei suferințe. Fără Dumnezeu, totul sfârșește intr-un mare absurd. Și cea mai mică…
12:54, joi, 2 iunie, 2016 | Continuarea

