Articole din rubrica Arsenie Boca, Articole, Sfaturi duhovnicești
Creştini tulburaţi
Un farmacist din oraşul Victoria se duce la Părintele Teofil – îi prieten şi cu mine farmacistul – şi-mi zice: „Părinte Ghelasie, no, dacă mă tot duc în fiecare duminică şi mă spovedesc, la un moment dat nu mai aveam ce să mai zic. Mă tot gândeam: Ce să mai zic? Ce să mai mărturisesc?…
3:55, duminică, 31 ianuarie, 2016 | Continuarea
“Când terminați, închideți Sfinția Voastră biserica…”
Se povesteşte – o întâmplare cu paternitate indecisă, deoarece o regăsim şi în alte spaţii spirituale – despre un preot (în cazul nostru), care avea din belşug darul de a nu mai termina predica. Adică era atât de hăruit cu darul de a predica, încât numai nu reuşea să fie concis, ca timp alocat predicii,…
11:43, vineri, 29 ianuarie, 2016 | Continuarea
Alese bucurii duhovnicești pentru creștinii din s. Cimișeni, r. Criuleni
În perioada sărbătorilor de iarnă de o bucurie deosebită s-au bucurat creștinii din parohia Cimișeni, r. Criuleni. Colindele copiilor și maturilor au fost un glas îngeresc care a bucurat auzul cu vestea Nașterii Domnului. A treia zi de sf. întîiul mucenic și Arhidiacon Ștefan, preotul paroh Protoiereul Mitrofor Ioan Solonaru după săvîrșirea Sfintei Liturghii, însoțit…
11:00, luni, 11 ianuarie, 2016 | Continuarea
Din dragoste
Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră. Într-o zi aflându-se în faţa altarului l-a chemat pe Dumnezeu zicându-i: – Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru tine. Supune-mă, la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul. – Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l…
11:00, luni, 11 ianuarie, 2016 | Continuarea
Părintele Gherasim din Sfântul Munte Athos – Sfaturi duhovniceşti pentru creştinii de azi
“Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa, Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său. (Psalmul 14,…
5:34, duminică, 3 ianuarie, 2016 | Continuarea
Ori creștini buni, ori pierim!
În viață să fiți oameni care să sfințească un loc, o casă, o societate, o generație, un cartier și locul de muncă unde veți lucra. Prin comportament creștin, mai întâi. Ori ești creștin azi, ori ești păgân, una din două. Și creștin ortodox, căci România e țară ortodoxă. Țineți cont ce vă spune un călugăr…
9:40, sâmbătă, 31 octombrie, 2015 | Continuarea
„Califatul european”, anunțat într-un oraș suedez. Creștini amenințați: „Convertiți-vă sau muriți”
Comunitatea asiriana (crestina) din Gothenburg (Suedia) este ingrozita dupa ce mai multe mesaje de amenintare au aparut pe zidurile unor cladiri din oras. „Convertiti-va sau muriti” si „Califatul este aici” sunt cateva dintre aceste mesaje. Politia a lansat o ancheta pentru a-i depista pe autori. Mesajele erau insotite de logo-ul ISIS. Markus Samuelsson a fost…
3:04, luni, 19 octombrie, 2015 | Continuarea
E mai rau azi ca ieri, sunt metode mai diabolice de a-i distruge pe creștini
„Imediat după Crăciunul însângerat din decembrie 1989, un tânăr a alergat în munţi, la o mănăstire, să-i spună unui monah cu părul nins de credinţa lui curată că: ţara-i liberă, comunismul a căzut! Bătrânul monah nu s-a bucurat. A ridicat încet capul din pământ, l-a privit în ochi şi i-a spus: Abia acum începe iadul….
9:14, luni, 19 octombrie, 2015 | Continuarea
Obama avertizeaza crestinii: „Drepturile homosexualilor sunt mai importante decat libertatile religioase”
Dupa ce Papa Francis s-a intors inapoi la Roma, presedintele Obama a emis un avertisment sever pentru crestini, avertizandu-i asupra incercarilor lor de a-si afirma libertatea lor religioasa ca pe o opozitie impotriva drepturilor homosexualilor, spunand ca astfel de incercari vor esua. „Afirmam ca ne pretuim libertatea religioasa si simt un profund respect fata de…
7:26, vineri, 2 octombrie, 2015 | Continuarea
Genocidul prezentat fără perdea. Mii de martiri creştini crucificaţi în Siria
Ediţia online a cotidianului Daily Express a publicat un articol cutremurător despre genocidul la care sunt supuşi creştinii din Siria. Cititorii sunt avertizaţi chiar din debutul articolului că, deşi mulţi cititori vor găsi imaginea asociată acestuia şocantă, acest lucru este vital să fie arătat pentru ca toată lumea să cunoască adevărata oroare reprezentată de ISIS. La doar…
9:02, marți, 29 septembrie, 2015 | Continuarea
E o criză profundă a omului modern, care nu mai stie de unde vine si spre ce merge…
E o criză profundă a omului modern, care nu mai stie de unde vine si spre ce merge… Dacă ai merge prin pădure, fără să ai o cărare, fără să vezi stele călăuzitoare, fără să vezi o luminită dacă e noapte, nu ai fi disperat? Nu te-ar apuca frica de orice zgomot, de tot ce…
10:15, joi, 17 septembrie, 2015 | Continuarea
Talal Hamad, cel mai cunoscut sirian din Bacău despre criza imigranților din Siria
Venit în Bacău de mai bine de 30 ani, Hamad al-Essa Talal, un medic pe care-l găsiți la afacerea lui, Villa Borghese, privește cu nemulțumire modul în care comunitatea internațională se raportează la refugiații sirieni. Trebuie tratată cauza și nu efectul, spune el, deoarece pentru sirieni singura soluție e pacea. Războiul i-a ucis un frate…
5:43, luni, 14 septembrie, 2015 | Continuarea
Oare suntem creștini adevărați?
Postim, mergem la Biserică, ne rugăm, ne spovedim, însă creștini nu suntem. Mulți ne-am încătușat în „legi” și nu înaintăm spre esența lucrurilor. Și aceasta deoarece în loc să dobândim, prin toate cele menționate mai sus, dragoste, îngăduință, duh de iertare, răbdare, înțelegere, smerenie, devenim mai severi, ne transpunem în judecătorii altora – a păcătoșilor…
9:36, duminică, 13 septembrie, 2015 | Continuarea
Patriarhul Grigorie al III-lea Laham; „Creștinii trebuie să rămână acasă, lângă bisericile ruinate, ruinate dar ale noastre”
Poporul creștin cel mai încercat în ultimii ani este, cu siguranță, poporul lui Dumnezeu din Siria. Născut din lacrimile și osteneala multor părinți ai Bisericii, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfinții Efrem și Isaac Sirul, Ioan Damaschin și Roman Melodul, creștinii ortodocși ai Patriarhiei Antiohei și a Întregului Orient, alături de creștinii sirieni iacobiți,…
6:48, joi, 10 septembrie, 2015 | Continuarea
Duminică fără scuze
Trebuie să recunoaştem că, din păcate, pentru mulţi dintre credincioşii noştri biserica este locul în care merg de obicei la marile sărbători sau la evenimentele care le jalonează existenţa pământeană (botez, cununie, înmormântare). În rest, interogaţia cu privire la frecventarea slujbelor este contracarată cu o largă paletă de lamentaţii: sunt prea obosit, slujba e prea…
1:23, joi, 3 septembrie, 2015 | Continuarea

