Articole din rubrica Ştiri
O nouă apariție editorială – „Mănăstirea de maici „Sf. Gheorghe”, or. Ungheni
O nouă apariție editorială, a văzut lumina zilei la Chișinău. „Mănăstirea de maici Sf. Gheorghe” din or. Ungheni, autor Iulian Proca, este o publicație care ne vorbește despre începuturile acestui Sfânt Așezământ. În debutul broșurii, autorul spune: „Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe“ face parte din șirul mănăstirilor noastre pe care le putem numi „noi“ sau…
10:50, marți, 13 august, 2013 | Continuarea
Sfântul Cuvios Pavel de la Xiropotamu
Cuviosul Părintele nostru Pavel se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalatul, care se numea şi Rangabe. Acela nesuferind să vadă nerânduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rânduială, ca un iubitor de pace şi temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăţie şi s-a făcut monah…
10:33, vineri, 9 august, 2013 | Continuarea
Sfânta Mare Muceniţă Parascheva din Roma
Sfânta Parascheva, cuvioasa muceniţă a lui Hristos, s-a născut într-un sat din cele ce erau în hotarele Romei celei vechi, din părinţi creştini cu numele Agaton şi Politeia. Aceştia păzeau poruncile Domnului fără pregetare, dar n-aveau copii. Deci se rugau cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să le dea copii, iar Ziditorul şi Milostivul Dumnezeu, Care…
11:34, miercuri, 7 august, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfintei Cuvioase Eupraxia
În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, se afla în Constantinopol un bărbat din boierii cei mari, cu numele Antigon, care era rudă cu împăratul. El era preaînţelept în cuvinte şi în fapte, şi priceput în sfaturi, căci totdeauna sfătuia cele bune şi folositoare pentru binele împărăţiei. El avea obicei bun, era milostiv spre oameni,…
11:10, marți, 6 august, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare
Cuvântul care urmează este o epistolă scrisă de Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Cuvioasei Macrina, şi trimisă către Olimpie monahul, dar mulţimea celor zise covârşeşte hotarele epistolei şi se întinde spre povestire şi spre scriere de viaţă: Frate Olimpie, Îţi aduci aminte de vorbirea care am făcut-o între noi, când te-am întâmpinat în Antiohia şi…
11:29, miercuri, 31 iulie, 2013 | Continuarea
Sfânta Muceniţă Iulia Fecioara
Cînd perşii au luat Cartagina, slăvita cetate africană, au dus în robie şi o mulţime de robi. În acel timp, împreună cu alţi robiţi, a fost luată o fecioară mică, fericita Iulia, de care ne este nouă vorba, fiica unui bărbat vestit cu numele Analson, şi au dus-o în Siria Palestinei. Acolo au vîndut-o unui…
10:47, duminică, 28 iulie, 2013 | Continuarea
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova la 24 de ani de slujire arhierească
Înalt Prea Sfinţia Voastră, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne! Cu prilejul celei de a 24-a aniversări din ziua hirotoniei în treapta de arhiereu, daţi-ne voie să Vă adresăm sincerele noastre felicitări şi urări de bine. De mai bine de două decenii ţineţi cu cinste toiagul arhieresc, păstorind cu înţelepciune şi dragoste numeroasa turmă ce V-a fost…
8:31, duminică, 21 iulie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului Mare Mucenic Procopie
Sfântul Mare Mucenic Procopie a crescut în Ierusalim, cetatea cea sfântă. El n-a fost numit de părinţii lui Procopie, ci Neania; iar Procopie a fost numit mai pe urmă de Insuşi Hristos, în vremea botezului, precum ne va arăta cuvântul care ne stă înainte. Aşijderea şi Ierusalimul, într-acea vreme, era numit de către păgânii închinători…
10:55, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Procopie
Tropar: Şi primind acum cununa cea făgăduită, mare mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu,să se mântuiască sufletele noastre. Condacul 1 Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se…
10:46, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
Despre mântuirea tuturor păcătoşilor
Tu ai dori ca Dumnezeu să-i miluiască pe toți păcătoșii la înfricoșătoare Lui Judecată. Iarăși Îl ispitești pe Hristos, așa cum a făcut-o acel vrăjmaș, pe muntele Măslinilor?„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu Cel Mult-milostiv, miluiește-l pe Iuda, și pe Cain, și pe toți marii păcătoși, și mă voi închina Ție!” Astfel se poate exprima prin…
2:32, joi, 18 iulie, 2013 | Continuarea
Aflarea Cinstitelor Moaşte ale Cuviosului Serghie de Radonej
Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serghie a fost născut în cetatea Rostovului, din părinţi binecredincioşi, Kiril şi Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci intrînd oarecînd mama lui, după obiceiul său, în Biserică la Sfînta Liturghie şi avînd în pîntece pe acest prunc, cînd…
11:26, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea
Doi slujitori din eparhia de Bălți și Fălești sancționați aspru pentru administrarea incorectă a site-ului eparhial
În data 16 iulie 2013, la sediul episcopal din Bălţi a avut loc o şedinţă importantă de lucru, condusă de Prea Sfinţitul Marchel. Pe agenda zilei au fost mai multe obiective principale: Întrunirea metodiştilor de Religie, pentru a discuta pregătirea următorului an de învăţământ în ce priveşte opurtunitatea perfectarii studiilor necesare: modul psiho-pedagogic şi studii teologice…
8:53, miercuri, 17 iulie, 2013 | Continuarea
Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară
Voi întrebaţi: „Doamne, Doamne, oare uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?” Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: „Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?” Iar eu vă spun: „Da, da ! Uşor, din cale-afară de uşor”….
8:59, sâmbătă, 13 iulie, 2013 | Continuarea
Te Deum de pocăinţă întru Slava Sfintei Treimi
Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Slavă Ţie, Dumnezeul nostru… Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Prea Sfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori). Psalmul 90 Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului:…
11:15, marți, 9 iulie, 2013 | Continuarea
Sfântul Cuvios David din Tesalonic
Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pămîntesc şi omul cel ceresc, s-a născut şi a crescut în strălucita şi marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească, lepădîndu-se de lume şi de cele din lume. A părăsit prietenii şi rudeniile, cinstea şi slava cea vremelnică, banii, averile şi orice altă norocire…
11:54, luni, 8 iulie, 2013 | Continuarea

