Header image

Articole din rubrica Articole, casatorie, Crearea familiei, Paisie Aghioritul

Fiți atenți la ce vorbiți! Vrăjmașul exploatează fiecare cuvânt

Chiar și un gând sau un cuvânt îl poate exploata aghiuță. Îmi aduc aminte de o familie care trăia în multă armonie. Odată, bărbatul a început să-i spună femeii: „O să mă despart de tine”. Dar și femeia spunea la fel bărbatului ei. Spuneau aceasta în glumă, dar ispititorul a exploatat cuvintele lor și a…

10:40, marți, 30 iulie, 2019 | Continuarea

Plânsul ca origine a limbajului

Unul dintre atributele fundamentale ale fiinţei umane este acela de fiinţă vorbitoare, de „hommo loquens“, prin intermediul limbajului omul comunicând, interpretând şi numind realitatea în care trăieşte. Originea limbajului rămâne unul din marile mistere asupra căruia s-au formulat de-a lungul timpului o serie de ipoteze şi teorii. Cea mai veche dintre acestea este teoria originii…

9:24, marți, 5 martie, 2019 | Continuarea

Dumnezeu trebuie să afle braţele noastre deschise spre a-L primi

În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Numai cer lui Dumnezeu să miluiască întreaga lume şi pe mine. Dacă rostesc cu ardoare Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, chiar şi atunci când mă vizitează lumea, nu mă rup de rugăciune. Este acelaşi lucru. Mă…

7:00, miercuri, 10 ianuarie, 2018 | Continuarea

Suntem datori fiecăruia cu un cuvânt bun

Uite aşa se creează un moment pentru folosul tău. Să ai o poziţie folositoare. Dacă nu te ascultă, „Dixi et salvavi animam meam”, zice latinul, „Eu am zis şi mi-am mântuit sufletul meu” (Iezechiel 3, 19-21). La Judecată, când te va întâlni, să nu-ţi zică că nu i-ai spus. Pentru că toţi cei cărora le…

12:20, sâmbătă, 11 iunie, 2016 | Continuarea

Din deasa rugăciune omul începe a se învăţa rugăciunea cea adevărată

Uneori, părintele ne spunea despre întâlniri pe care le avusese pe când era în pădure, cu bătrâni sporiţi în rugăciunea inimii, şi despre trăirea duhovnicească a acelor bătrâni. Însă noi ştiam că, de fapt, nu era vorba de alţii, ci de Părintele Cleopa însuşi, care se smerea, nevrând să spună că el era acela, fugind…

9:39, vineri, 22 ianuarie, 2016 | Continuarea

La biserică nu trebuie să mergi cu siliri şi îmbrânceli, ci cu mulţumire

Tot ceea ce faci din corvoadă îţi vatămă sufletul. Am spus asta de multe ori. Am văzut şi monahi şi oameni de toate vârstele părăsind desăvârşit Biserica şi pe Dumnezeu, nerăbdând strânsoarea lăuntrică sau pe cea a altor persoane. Din pricina acestei strânsori, nu numai că se împotriveşte Bisericii, ci nici nu o mai vrea….

4:30, marți, 19 ianuarie, 2016 | Continuarea

Atunci când iubim…

Oricare ar fi relaţiile dintre oamenii care se iubesc, ei îşi caută unii altora numai binele. Când eşti soţ adevărat, eşti în stare să-ţi dai picătură cu picătură sângele şi viaţa ta pentru a o salva pe a soţiei, eşti în stare să înduri orice, măcar pentru o nădejde. Când eşti fiu adevărat, eşti în…

8:57, duminică, 15 noiembrie, 2015 | Continuarea

Atunci când se lucrează din inimă, înseamnă că lucrăm Domnului

Fiecare lucrare trebuie să fie din inimă, fiecare gând din inimă, fiecare cuvânt din inimă! Atunci când se lucrează din inimă, înseamnă că lucrăm Domnului, că nu suntem şovăitori faţă de nimic – căci ştim că Dumnezeu este pretutindeni, şi înlăuntrul nostru. Toate sunt ale Lui, de aceea e potrivit să ne încredinţăm Lui întru…

11:02, luni, 12 octombrie, 2015 | Continuarea

Rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc…

Vă tot faceţi planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredinţaţi totul în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi cu smerenie ce cuvânt va ieşi pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiţi în chip supus. Vi s-a făcut de căsătorie? Dar şi lucrul acesta este mai bine să-l lăsați în mâinile lui Dumnezeu….

7:04, miercuri, 7 octombrie, 2015 | Continuarea

Să găseşti o rugăciune pe care să o poţi spune cu toată mintea ta

Dacă rugăciunea pe care doreşti s-o aduci lui Dumnezeu nu este importantă şi semnificativă pentru tine în primul rând, nu o vei putea prezenta Domnului. Dacă eşti neatent faţă de cuvintele pe care le pronunţi, dacă inima ta nu le resimte sau dacă viaţa nu îţi este îndreptată în aceeaşi direcţie cu rugăciunea ta, aceasta…

10:50, luni, 28 septembrie, 2015 | Continuarea

Rugăciunea rostită ca formulă e una, iar rugăciunea trăită e alta

Domnul Hristos, El Însuşi, ne vorbeşte prin Evanghelie, numai că pentru asta trebuie să fii sensibilizat, să înţelegi, să fii îmbunătăţit. Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre o sensibilizare a omului, pentru a avea conştiinţa prezenţei Domnului Hristos. Noi mai mult la rugăciune ar trebui să avem conştiinţa prezenţei Domnului Hristos, dar ce facem noi? De…

9:40, luni, 14 septembrie, 2015 | Continuarea

Rugaţi-vă, copiii mei, şi nu vă temeţi

În general vorbind, gândurile tale sunt omeneşti. Începe să te încrezi în Atotputernicul Dumnezeu şi totul se va risipi întru nimic; „Nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti” (Luca 21, 18). „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). Aminteşte-ţi de ispitele sfinţilor şi fii…

11:11, miercuri, 26 august, 2015 | Continuarea

Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte

Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţi ani cu acel cuvânt; încercau să-l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multe cuvin­te, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte.” Părintele Sofronie…

7:00, luni, 10 august, 2015 | Continuarea

Un cuvânt spus cu dragoste face din lup mieluşel

Multe neînţelegeri şi certuri pornesc de la faptul că oamenii se jignesc unii pe alţii, îşi provoacă durere în suflet şi de aceea suferă. Un cuvânt spus cu dragoste face din lup mieluşel. În familie trebuie să vorbim cu mult calm. Îmi aduc aminte de un caz din viaţa familiei Fericitului Augustin. Mama lui era…

10:06, sâmbătă, 18 iulie, 2015 | Continuarea

Să vă desfătaţi de Scripturi. Să iubiţi studiul…

Să vă desfătaţi de Scripturi. Să iubiţi studiul. Eu cu cât aud mai des Psaltirea şi canoanele, cu atât nu mă mai satur. Sunt atât de vii şi de îmbietoare, că nu te mai saturi. Să citiţi limpede, cuvânt cu cuvânt. Să le rostiţi şi să le ascultaţi; asta ajută mult. Şi unde aflaţi mult…

4:57, vineri, 10 iulie, 2015 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com