Articole din rubrica Articole, Sf. Porfirie Kavsokalivitul
În afară de linişte, noaptea se mai întâmplă şi altceva
În afară de linişte, noaptea se mai întâmplă şi altceva. M-am încredinţat de un lucru ciudat. Există deosebiri între cele douăzeci şi patru de ore şi influenţa pe care o au asupra organismului uman. Vedeţi, de pildă, în vreme ce rana rămâne în aceeaşi stare, febra oscilează. Dimineaţa este scăzută, la prânz creşte, după amiază…
10:58, joi, 2 iulie, 2020 | Continuarea
Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă
Dintru început ia-ţi îndreptar credinţa, ca să dai rost şi noimă vieţii tale, s-o cârmueşti, adică, cu toate ale sale către Dumnezeu. Fără de El e vană şi deşartă, şi nimicnicie. Cu El, viaţa-i bogată şi plină de tâlc. Fii cu Domnul în fiecare zi, clipă de clipă. Fă-ţi cale către El cu faptele şi…
7:28, miercuri, 1 iulie, 2020 | Continuarea
Dumnezeu a creat vinul spre bucuria inimii, nu spre beţie
Să fugim de beţie ca să nu cădem în păcatul desfrânării. Dumnezeu a creat vinul pentru noi, dar spre bucuria inimii, nu spre beţie. Nu cât pofteşte gâtlejul să bem, ci cât îngăduie slăbiciunea trupului. Şi Apostolul Pavel îndeamnă pe Timotei să folosească puţin vin (Timotei 5, 23), doar pentru durerea stomacului şi pentru desele lui…
10:15, joi, 25 iunie, 2020 | Continuarea
„Soarele și-a cunoscut apusul său; pus-ai întuneric și s-a făcut noapte…”
În psalmul 103, numit psalmul vecerniei ( „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul…”), care se găsește în cartea de cult numită Psaltire, ne vorbește despre creația lumii, despre frumusețea și minunățiile firii. Despre lume, așa cum se înfățișa ea atunci când ieșise din mâna Ziditorului și când toate câte făcuse Dumnezeu erau „bune foarte”. Acest…
4:55, marți, 23 iunie, 2020 | Continuarea
Rugăciunea neîncetată este calea către Dumnezeu
Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr, lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O…
11:55, marți, 23 iunie, 2020 | Continuarea
Iată, ziua s-a plecat şi către seară este vremea noastră
Dacă ai moartea înaintea ochilor, în fiecare zi, nu păcătuieşti. Dacă te vei elibera de lucrurile pământeşti, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un preaviteaz luptător, să iei darul biruinţei. Că, dacă lucrurile cele pământeşti ne trag în jos, către ele, apoi şi patimile ne întunecă ochii inimii, în vremea luptei lăuntrice. Pentru aceasta…
10:36, vineri, 19 iunie, 2020 | Continuarea
N-am fost creaţi doar ca să mâncăm bine şi să chefuim
Cunoaştem din Sfânta Scriptură că n-am fost creaţi doar ca să mâncăm bine, să trăim în plăcerea noastră şi să chefuim, şi să ne veselim până la nebunie. Suntem făcuţi pentru a face binele, prin care dobândim, în această existenţă scurtă, viaţa veşnică şi fericită, la care toţi suntem chemaţi prin harul lui Dumnezeu. Astfel,…
4:22, marți, 16 iunie, 2020 | Continuarea
Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu
Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupeşti este soarele, pentru cei duhovniceşti este Dumnezeu”. Asemenea lui, după cum soarele străluceşte şi lumina sa luminează şi încălzeşte toate făpturile vii de pe pământ, tot astfel şi Dumnezeu luminează sufletele cu înţelepciunea Sa şi le încălzeşte cu dragostea…
7:58, vineri, 12 iunie, 2020 | Continuarea
Faceți live cu Dumnezeu la lumina candelei
Dragii mei, iertați-mă că intervin în intimitatea sufletelor voastre, dar explozia de live-uri menite să înlocuiască rugăciunea din biserici mă face să zic cîteva cuvinte despre ceea ce este rugăciunea. Cu mîna pe inimă, mă îndoiesc de calitatea unei rugăciuni făcută cu telefonul în mînă sau de mătăniile bătute în fața computerului pornit. Rugăciunea nu…
9:56, marți, 24 martie, 2020 | Continuarea
Educaţia în familie începe de la obişnuirea copilului cu ascultarea
Copilul la o vârstă fragedă percepe totul prin simţămintele sale. Pe măsură ce creşte, e nevoie să se dezvolte întru el voinţa. Cum la o fragedă vârstă omul trăieşte în primul rând atras de simţurile şi dorinţele sale, mintea lui nefiind coaptă încă, nu trebuie să-l împovărăm pe copil atât de mult cu mulţime învăţături…
2:15, marți, 24 decembrie, 2019 | Continuarea
Alexandru Tudor evocă momentele tensionate care l-au apropiat de Dumnezeu
Fostul arbitru Alexandru Tudor a evocat sâmbătă seară, în emisiunea „Profesioniștii”, momentele tensionate din carieră care l-au apropiat de Dumnezeu, suferințele și convingerile sale morale și religioase. El a amintit semnul pe care l-a primit de la Dumnezeu prin Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava într-o situație foarte presantă. „Trăind în situații foarte stresante,…
10:48, marți, 3 decembrie, 2019 | Continuarea
Să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se atrofieze
Și această inimă va trebui educată în timpul vieții; să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se atrofieze, să nu lăsăm ca teama să distrugă generozitatea. „Nu te teme, turmă mică”, spune Hristos, „Eu am biruit lumea…” (Luca 12, 32; Ioan 16, 33). Noi aparţinem neamului celor biruitori sau mai curând celor…
3:45, luni, 2 decembrie, 2019 | Continuarea
Mare virtute este eliberarea de patimi!
Ascetul care se încrede în Dumnezeu, le doreşte pe cele viitoare ca şi când ar fi deja prezente. Făgăduinţa bunurilor viitoare îi leagă mintea de cele ce au să vină, uitând şi depăşind pe cele prezente. Dacă mintea le uită cu totul pe cele de aici şi se străduieşte să le cunoască din ce în…
3:29, joi, 14 noiembrie, 2019 | Continuarea
Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?
Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire? Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu…
3:08, miercuri, 13 noiembrie, 2019 | Continuarea
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume!
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și cerurile și pământul cu tine. Vedeți cât de adânci sunt aceste gânduri și de câte ori repetă acest lucru? – dar nici până astăzi n-am putut ajunge la această treaptă. Putem fi toți buni dacă ne…
11:58, marți, 5 noiembrie, 2019 | Continuarea


ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova