Articole din rubrica Ştiri
Monahi din Sfîntul Munte Athos au vizitat Eparhia de Edineț și Briceni
În după amiaza zilei de marți, 10 septembrie 2013, la reședința Episcopiei de Edineț și Briceni a avut loc o vizită oficială a Arhimandritului Prodromus, Egumen a Mănăstirii ”Marea Lavră” din Muntele Athos, Grecia. Din delegația oficială a mai facut parte: Irodiaconul Atanasie și Monahul Patapie însoțiți de Arhimandritul Filaret (Cuzmin) starețul Mănastirii Căpriana. Aici Prea Cuvioșiile lor au fost…
11:53, miercuri, 11 septembrie, 2013 | Continuarea
Sfînta Liturghie la Mănastirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
În Duminica a X-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor Mănăstirii ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu binecuvîntarea Prea Sfinţiei Sale, starețul mănăstirii, arhimandritul Damian (Burlacu) a…
8:08, luni, 2 septembrie, 2013 | Continuarea
Adunarea generală a clericilor din Episcopia de Edineț și Briceni cu prilejul demarării manifestărilor dedicate Jubileului de 200 de ani de la întemeierea Eparhiei Chișinăului
Cu prilejul aniversării jubileului de 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinăului și a vizitei cu această ocazie la Chișinău a Sanctității Sale Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii în perioada 7-9 septembrie curent, în ziua de vineri, 30 august 2013 la Reședința Episcopală din or. Edineț, sub președenția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop…
2:43, vineri, 30 august, 2013 | Continuarea
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
La 15/28 august Biserica Ortodoxă prăznuiește cu multă bucurie duhovnicească Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoarea comemeorează mutarea cu sufletul, iar mai apoi și cu trupul la cer, în lumina lui Hristos, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care astfel devine o fierbinte mijlocitoare, Maică duhovnicească a tuturor celor ce-L iubesc pe Iisus și „rugătoare nebiruită” pentru întreg…
10:43, joi, 29 august, 2013 | Continuarea
A avut loc ședința lărgită a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
În această dimineață, Palatul Mitropolitan a găzduit ședința lărgită a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, prezidată de către ÎPS Mitorpolit Vladimir, cu participarea Arhiereilor din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a Protopopilor din Eparhia de Centru și a membrilor comisiilor responsabile de organizarea festivităților prilejuite de aniversarea de două sute de ani de…
8:29, luni, 26 august, 2013 | Continuarea
Prea Sfințitul Nicodim a întîmpinat și a binecuvîntat participanții la Drumul Crucii și al Pocăinței la Catedrala din orașul Briceni
Conform hotărîrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din data de 20 iunie a.c., în jurul Moldovei se organizează Drumul Crucii și al Pocăinței. Drumul Crucii a început la data de 2 august 2013, ora 8.30, cu Sfânta Liturghie oficiată de către Înalt Preasfinţitul Mitropolit Vladimir în biserica din satul Tudora, raionul Ştefan Vodă. Din aici enoriașii…
5:28, duminică, 25 august, 2013 | Continuarea
Praznicul Schimbării la Față a Mîntuitorului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
La 6/19 august Biserica Ortodoxă prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Mîntuitorul Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin firea omenească pe care și-a asumat-o. Fiind de față cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov şi Ioan, Mîntuitorul a început să strălucească…
1:13, marți, 20 august, 2013 | Continuarea
Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon cinstit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284 la Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). Mama sa Evula, o creștină evlavioasă, moare la puțin timp după nașterea lui. La îndemnul tatălui său, care era păgîn, urmează Școala de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face la renumitul medic Eufrosin. Aflînd de…
12:30, sâmbătă, 10 august, 2013 | Continuarea
La Mănăstirea Zăbriceni au loc cursurile Școlii de vară pentru tinerii
La Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni continuă cursurile Școlii de vară pentru tinerii din cadrul proiectului social „Abilitarea tinerilor în participarea şi promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni”. În seara zilei de vineri, 19 iulie 2013, un grup de 50 de copii din parohiile Edineț, Dondușeni, Scăieni, Rotunda și Văratec s-au adunat…
8:59, sâmbătă, 20 iulie, 2013 | Continuarea
Sărbătoarea Nașterii Cinstitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului Ioan la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei
În Duminica a II-a după Cincizecime și a prăznuirii Nașterii Cinstitului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopelor evanghelice, a…
1:20, duminică, 7 iulie, 2013 | Continuarea
Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării doamnei general Feodosia Furculiță la Mănăstirea Ciuflea din Capitală
În Duminica a V-a după Paști, a Samarinencei, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor. După citirea pericopei evanghelice…
9:50, duminică, 2 iunie, 2013 | Continuarea
Slujbă Arhierească la Mănăstirea Zăbriceni cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni
Luni, 20 mai 2013, în săptămîna a III-a după Paști, Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, a găzduit un fastuos serviciu divin prilejuit de sărbătorirea Sfîntului Ocrotitor al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni – Sfîntul și Dreptul Nicodim, ucenicul de taină și prietenul Mîntuitorului, prăznuit Duminică. Sfînta Liturghie Arhierească a fost…
10:41, luni, 20 mai, 2013 | Continuarea

