Articole din rubrica Articole, Blogger, Cultura
Ce mi-a povestit părintele Silvano Livi despre Andrei Tarkovski
Mi-a povestit Părintele Silvano Livi, în vara anului 2010, în timpul postului Sfinţilor Apostoli, despre cum l-a cunoscut el pe regizorul rus Andrei Tarkovski, aflându-mă eu în ospeţie la el, la Mănăstirea Sfântului Serafim al Sarovului, ce printre altele se află lângă oraşul Pistoia, la San Felice, pe Via Lizzanello 1, într-un frumos castel din…
7:53, marți, 26 noiembrie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
Sfântul Ioan a fost fiul lui Epifanie ighemonul, care era de neam din Cipru. El, fiind crescut din tinereţe cu bună învăţătură, avea înrădăcinată în inima sa frica de Dumnezeu, care îi era începutul înţelepciunii. Ajungând în vârstă, a fost silit de părinţii săi să-şi ia femeie cu care a şi avut copii. Nu după…
11:18, duminică, 24 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mai este Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” parte componentă a Mitropoliei Basarabiei?
Mai este Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” parte componentă a Mitropoliei Basarabiei? Un nou scandal în cadrul Mitropoliei Basarabiei. Parohul Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla”, protoiereul-mitrofor Ioan Ciuntu, ar încerca să formeze o nouă structură bisericească în cadrul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române sau chiar în afara acesteia. Pe moment, la Ministerul Justiţiei al…
11:40, sâmbătă, 23 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, s. Bocancea-Schit, r. Sângerei
Mănăstire de călugări cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel Anul atestării – 1869 Anul închiderii – 1947 Anul redeschiderii – 1992 Stareţ – arhimandritul Pahomie (Nicolae Jugănaru) Comunitatea monahală – 12 călugări Stareţ – arhimandritul Pahomie (Jugănaru) MD-6224, s. Bocancea-Schit, r. Sângerei Tel.: 0-262-93-933 Mănăstirea Bocancea este situată într-un loc pitoresc în lunca râului Ciulucul Mic…
7:45, miercuri, 20 noiembrie, 2013 | Continuarea
Cum să eviţi preoţia
Dacă cineva din dumneavoastră a fost vreo dată prezent la hirotonire, el ştie cum harul umple locaşul sfânt în clipele punerii mâinilor… Bucuria umple inimile rugătorilor, chiar dacă nu cunoşti personal pe cel ce se investeşte în treapta preoţiei. Cu câtă solemnitate şi bucurie se cântă în altar troparele „Sfinţilor mucenici”, „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule”,…
8:40, luni, 18 noiembrie, 2013 | Continuarea
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii lui… Mărturii despre preotul martir Gheorghe Ivanov (1880-1946)
Părintele Gheorghe Ivanov a păstorit turma din Stolniceni, Edineţ între anii 1903 -1946. În biserica din s. Stolniceni, r. Edineţ a slujit un părinte care şi-a sfârşit viaţa ca un mucenic. Locuitorii satului se roagă astăzi ca în rândul sfinţilor mucenici să fie trecut şi părintele Gheorghe Ivanov, care a păstorit turma din satul Stolniceni…
8:21, marți, 12 noiembrie, 2013 | Continuarea
Sfinţii Mucenici Zenovie episcopul şi Zenovia, sora sa
In părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Cînd ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsîndu-le multe averi. Atunci Zenovie şi…
11:28, luni, 11 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Dumitru”, s. Izvoare, r. Făleşti
Mănăstire de călugări cu hramul Sf. M. Mc. Dumitru Anul înfiinţării: din 1990 – parohie, din 1998 – schit, din 2007 – mănăstire Stareţ – egumen Zosima (Aftene) Obştea – 5 persoane MD-5931, s. Izvoare, r-l Făleşti Tel: 0-259-94-093, 0-604-12-220 Repere istorice. Mănăstirea cu hramul închinat Sf. M. Mc. Dumitru este amplasată la 2 km…
12:54, vineri, 8 noiembrie, 2013 | Continuarea
La mănăstirea Ciuflea va fi adusă spre închinare icoana Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei cu părticele din sfintele sale moaște
Iubiți credincioși, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, sâmbătă ora 13.00, în scuarul de lângă porțile orașului va fi întâmpinată icoana Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului cu părticele din sfintele sale moaște. De la porțile orașului icoana va fi dusă în procesiune pe următorul traseu: Bulevardul Dacia, Viaduct până la mănăstirea „Sf. M. Mc….
9:37, miercuri, 6 noiembrie, 2013 | Continuarea
Viaţa Sfântului Ierarh, întocmai cu apostolii, Averchie, Episcopul Ierapolei
Acest sfânt Averchie a fost episcop în Ierapoli pe vremea împărăţiei lui Marc Aureliu, fiul lui Antonin, unde erau puţini creştini, iar închinătorii la idoli erau o mulţime nenumărată. Odată s-a făcut în cetatea aceea un mare praznic păgânesc şi toţi necredincioşii, adunându-se cu jertfe, dănţuiau în capiştea idolească, închinându-se neînsufleţiţilor zei. Văzând acest lucru,…
11:30, duminică, 3 noiembrie, 2013 | Continuarea
Strigătul unui Mitropolit sirian
Date și informații oferite de un episcop sirian aflat în mijlocul violențelor din Siria. Frați și surori întru Domnul! Pacea Domnului să fie cu voi! Vă prezint o mică parte a evenimentelor care au afectat orașul Sadad de-a lungul ultimelor săptămâni odată cu ocuparea sa de către oameni înarmați și teroriști. 1. Sadad este un…
2:24, sâmbătă, 2 noiembrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni
Mănăstirea “Învierea Domnului”, or. Briceni MD, 4701 or. Briceni, str. Mănastirii 1 Tel: (+373) 688-99-937; (+373) 609-14-100 Stareţă – egumena Daniela (Mereuţă) Așezare: la aprox. 225 km N de Chisinau, lângă Briceni (nordul Basarabiei) A fost întemeiată în aprilie 2000 pe locul sanatoriului Dumbrava din pădurea Briceni. Pe 28 mai 2000 are loc sfintirea paraclisului cu hramul…
9:37, luni, 28 octombrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Hâncu, s. Bursuc, r. Nisporeni
Hram:” Sfânta Cuvioasa Parascheva „ Stareță: egumena Parascheva (Cazacu) Adresa: s.Bursuc, r.Nisporeni Date de contact: MD-6442, s.Bursuc, r.Nisporeni Tel.0264-93-008/92-008, m.0691-40-149 Istoric In anul 1678 a luat fiinta un nou locas sfant, purtand numele ocrotitoarei Moldovei – Sfanta Cuvioasa Parascheva. Initiatorul si fondatorul este considerat cu adevarat, boierul moldovean, marele stolnic Mihalcea Hancu. Hancu, avand nevoie de o armata…
10:50, duminică, 27 octombrie, 2013 | Continuarea
Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”, s. Calaraşovca, r. Ocniţa
Mănăstirea de maici „Adormirea Maicii Domnului”, Călărăşeuca Republica Moldova,7114, s. Calaraşovca, r. OcniţaTel: (+373) 271-62-201, GSM: 0692 40 124 Stareţă – egumena Eufrosinia (Peșterean) File din Istoria Mănăstirii de maici Adormirea Maicii Domnului, Calaraşovca. Mănăstirile sunt locaşuri de cult înființate de oameni, care l-au iubit pe Dumnezeu mai mult decît viața acestei lumi și care ascultînd porunca Domnului «Oricine…
12:10, duminică, 27 octombrie, 2013 | Continuarea
Ieromonahul Inochentie (Levizor) de la Balta: dezvăluiri puţin cunoscute
„S-a ridicat un călugăr oarecare, cu numele Inochentie, ieromonah al mănăstirii din Balta, care a îndrăznit să strige «că nu ţarul este capul Bisericii, ci Hristos». De asemenea acest călugăr, întemeindu-se pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel, afirma că Sfânta Evanghelie şi Liturghia trebuie să se citească poporului în limba sa.” (Zamfir Ralli-Arbore) 24 februarie, anul…
10:28, sâmbătă, 26 octombrie, 2013 | Continuarea

